Conform investigațiilor desfășurate de autoritățile elvețiene și datelor furnizate de organizația de cercetare Global Initiative Against Transnational Organized Crime (GI-TOC), rețelele de call center-uri frauduloase care operează din Ucraina obțin lunar până la un miliard de dolari din escrocherii telefonice. Vizând în special persoane în vârstă din Uniunea Europeană și Statele Unite, aceste centre utilizează tehnici avansate de manipulare, de la deghizarea în reprezentanți bancari până la platforme fictive de investiții în criptomenede. Anchetele penale derulate în Elveția arată o creștere constantă a cazurilor conexate cu centre din Kiev, în timp ce operațiunea anticorupție „Cartagina” derulată de NABU a scos la iveală că rețelele funcționau prin mecanismul de protecție „Krușa” - plătit cu 10.000–15.000 de dolari lunar per birou- coordonat chiar de la nivelul Parchetului General, anchetă ce a dus și la demisia procurorului general Ruslan Kravcenko, conform unei anchete a ziarului elvetian Neue Zürcher Zeitung
Imaginea este incompletă, iar poliția elvețiană se arată rezervată, însă investigațiile indică spre Ucraina. Acolo înflorește o adevărată industrie bazată pe escrocherii telefonice: zeci de mii de angajați, o cifră de afaceri de un miliard de dolari pe lună, precum și polițiști și procurori suspectați că încasează taxe de protecție.
Anchetatorii anticorupție din Ucraina au o slăbiciune pentru denumirile sonore când vine vorba despre investigațiile lor. „Cartagina” se numește cea mai recentă operațiune, după orașul pe care Scipio Aemilianus l-a cucerit și l-a ras de pe fața pământului la sfârșitul celui de-al treilea Război Punic. La începutul lunii septembrie, anchetatorii NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei) au percheziționat sediul Parchetului General din Kiev. Clădirea este încă în picioare, însă procurorul general Ruslan Kravcenko a demisionat.
Operațiunea „Cartagina” vizează o organizație care, potrivit anchetatorilor, era condusă de un reprezentant de rang înalt al parchetului și avea sarcina de a proteja centrele specializate în escrocherii telefonice în schimbul unor mituiri. Până în prezent, Kravcenko nu a fost pus sub acuzare și nici nu a fost citat ca suspect, el negând orice implicare.
Cu toate acestea, cazul „Cartagina” aruncă o lumină retrospectivă asupra mediului în care Oleh a activat timp de aproape patru ani. Tânărul de 30 de ani, al cărui nume a fost modificat, a condus până în vara acestui an un astfel de „ofis” (din engleză, office), așa cum sunt numite în Ucraina centrele de fraudă de la distanță — escrocherii în care autorii și victimele nu se întâlnesc niciodată față în față. Este una dintre cele mai profitabile industrii din Ucraina, iar activitățile sale au costat milioane de franci chiar și victimele din Elveția.
Apeluri la rece, clienți „fierbinți”
Înainte de 2022, povestește Oleh, trăia dintr-o afacere legală. Apoi Rusia a invadat Ucraina, iar afacerea lui s-a prăbușit. Când i s-a propus să deschidă un birou pentru a-i escroca pe ruși, a fost de acord:
„Rusia ne-a atacat, eu mi-am pierdut afacerea. Mi-am spus: așa mă voi răzbuna. Înțeleg că nu este în regulă, dar asta este realitatea.”
Call center-ul lui Oleh din Kiev a început cu zece persoane și a ajuns la aproximativ treizeci. Structura organizatorică semăna cu cea a unei companii clasice: departament de resurse umane, specialiști IT, manager de operațiuni, analist, departament de securitate. Începătorii efectuau apelurile la rece (cold calls) — primii contactați neanunțați; cei mai buni treceau la clienții „fierbinți”, adică victimele care deja mușcaseră din momeală.
Oleh subliniază un aspect: angajații centrului său știau de la bun început ce fel de muncă îi aștepta. „Toată lumea știa în ce se bagă”, dă el asigurări. Încă de la interviu, candidații înțelegeau clar că vin într-un „birou” al cărui scop era de a-i înșela pe ruși, nu într-un call center obișnuit.
Majoritatea angajaților lui Oleh sunt tineri și lipsiți de experiență:
„Cel mai înspăimântător era că mulți aveau doar 18 sau 20 de ani. La această vârstă câștigau sume pe care nu le-ar fi putut obține niciodată într-un loc de muncă obișnuit, fără calificări speciale.”
Mijloacele folosite de operatori puteau fi rudimentare sau extrem de elaborate. În unele zile, angajații primeau doar o listă cu numere de telefon; în alte zile, potrivit lui Oleh, aveau la dispoziție baze de date cu informații despre profesie, venituri și uneori chiar soldul bancar al țintei. „Angajați din bănci ne furnizau aceste date în mod direct.”
Un pic de decor ca în filmele cu spioni
Principiul în sine s-a schimbat foarte puțin:
„Mai întâi trebuie să creezi o problemă. Dacă victima nu are o problemă, nu are niciun motiv să rămână la telefon.”
Așa se face că un presupus angajat al unei bănci anunță, de exemplu, un transfer suspect. Dacă persoana neagă că l-ar fi efectuat, i se explică faptul că banii ei sunt acum „în pericol”. „Dacă ne credea, mai departe puteam face orice doream.”
Oleh povestește că a văzut victime care au luat credite, și-au vândut mașina sau chiar un apartament. În cazul victimelor deosebit de bănuitoare, biroul mergea foarte departe cu înscenarea: unul dintre angajați juca rolul unui agent FSB și apărea prin videoconferință pe un fundal special pregătit. „Oamenii chiar credeau că vorbesc cu FSB-ul.”
Organizația Global Initiative Against Transnational Organized Crime (GI-TOC), cu sediul la Geneva, estimează că aproximativ 60.000 de ucraineni ar putea lucra în aceste centre, ceea ce reprezintă aproape două treimi din totalul angajaților din sectorul bancar legal. În perioada sa de vârf, această piață ar fi putut genera până la un miliard de dolari pe lună.
Brian Lee, directorul Observatorului Eurasia din cadrul GI-TOC, evidențiază un alt factor: protecția de care se bucură call center-urile frauduloase din Ucraina. Un element central al modelului este „Krușa” („acoperișul” sau taxa de protecție). În investigațiile realizate de echipa sa, explică Lee, „elementele infracționale acționează fără cusur și eficient împreună cu organele de aplicare a legii, demnitarii publici și sectorul privat”.
Această constatare coincide cu cea a lui Oleh. Când este întrebat dacă au existat contacte cu poliția sau cu serviciile de securitate pentru a asigura buna funcționare a biroului său, el nu ezită: „Bineînțeles. Acesta este singurul meu răspuns: bineînțeles.”
Mitul serviciului adus patriei
Într-un raport recent, GI-TOC menționează sume cuprinse între 10.000 și 15.000 de dolari pe lună pentru acest tip de protecție. Și Andri Halici cunoaște această industrie de aproape: fostul polițist, devenit avocat specializat în infracțiuni cibernetice, reprezintă atât victime, cât și persoane acuzate de fraudă. Pentru el, unul dintre marile mituri apărute după 2022 este cel al „biroului patriotic” — infracțional, dar pus în slujba efortului de război.
Oleh invocă această logică și susține că centrul său nu a fraudat niciodată ucraineni sau europeni. Conform afirmațiilor sale, o parte considerabilă din venituri a fost redirecționată sub formă de donații către forțele armate ucrainene: „Cu acești bani rusești am rezolvat problemele băieților noștri de pe front.”
Halici confirmă că a văzut astfel de donații, însă la o scară cu totul diferită:
„Un jumătate de procent, un procent, două procente. Nu erau nicidecum procentele din două cifre despre care se vorbea. Pretextul patriotic a servit mai ales la atragerea tinerilor și la determinarea lor de a munci.”
Situația este similară și în privința afirmatiei că aceste call center-uri din Ucraina ar vizat predominant victime din Rusia. Chiar și în perioada în care ideea de „fraudă patriotică” era cel mai răspândită, după cum explică cercetătorul Brian Lee, GI-TOC a fost informată că rușii reprezentau doar 10% până la 15% din ținte. „O parte din această acțiune ar fi putut servi drept acoperire.” Raportul listează în prezent victime din cel puțin 29 de țări. Odată cu însprirea măsurilor de combatere a fraudelor în Rusia, centrele și-au mutat treptat activitatea spre Europa și Statele Unite.
Elvețienii, în vizorul escrocilor
Elveția este, de asemenea, afectată. Rețeaua de poliție Nedik, care coordonează lupta împotriva infracționalității digitale în Elveția, observă o creștere a fraudelor cu presupuse legături cu Ucraina. Din motive tactice, instituția nu oferă cifre concrete la nivel național pentru publicația NZZ am Sonntag.
Cât de puternic pot fi vizați elvețienii de astfel de rețele arată o anchetă penală desfășurată de mai mulți ani de autoritățile din Berna. Un bărbat este suspectat că a administrat mai multe call center-uri în Kiev. Doar în cazul uneia dintre platformele operate, prejudiciul reclamat în Elveția se ridică la aproape patru milioane de franci. În cadrul unor investigații internaționale la care au participat și autoritățile elvețiene, au fost identificate patru call center-uri frauduloase în Ucraina. Alături de germani, elvețienii s-au numărat printre principalele victime.
Ceea ce atrage atenția este și originea celor care colectează banii: în mai multe cantoane au fost arestați recent ucraineni în legătură cu astfel de scheme de fraudă. Un caz din St. Gallen exemplifică modul de funcționare: la începutul lunii septembrie, un presupus angajat bancar a sunat un bărbat de 93 de ani și i-a cerut să retragă și să depună o sumă mare de bani. Poliția a arestat ulterior un ucrainean de 38 de ani care ar fi ridicat banii. Și în cantonul Aargau, poliția observă că persoanele trimise să ridice banii au tot mai des cetățenie ucraineană. Rămâne însă neclar dacă aceștia sunt mandatați direct de call center-urile din Ucraina.
De asemenea, nu se știe cu exactitate cine se află în spatele acestei industrii a call center-urilor frauduloase. Halici, fostul polițist care consiliază acum victimele, a văzut multe cazuri în care angajați de succes din companiile de telefonie și-au deschis propriul call center. Pe de altă parte, cercetătorul Brian Lee vede indicii că grupuri organizate operează aceste centre sub forma unui sistem de franciză, având prea puțin de-a face cu vechea mafie din țară.
Halici distinge două metode principale folosite de aceste centre: împotriva rușilor sunt utilizate fraudele bancare, în timp ce împotriva europenilor și americanilor se lucrează cu investiții false, tranzacții valutare și criptomenede. În aceste din urmă cazuri, manipularea poate dura ani de zile:
„Milioane de oameni din întreaga lume probabil încă nu știu că au fost înșelați. Ei cred că pur și simplu și-au pierdut banii la bursă.”
El povestește despre un american convins că o platformă îi datora șase milioane de dolari. În realitate, el transferase un milion, iar celelalte cinci milioane existau doar pe ecranul său. Americanul a cerut ajutorul lui Halici și al echipei sale:
„I s-a spus: Uitați de cele șase milioane. Mai bine încercați să recuperați milionul pe care l-ați transferat cu adevărat.”
Odată cu operațiunea „Cartagina”, această industrie a fraudei a căpătat o dimensiune politică ce nu mai poate fi ignorată la Kiev. Ceea ce descriu Lee, Halici și Oleh este o ramură economică devenită atât de profitabilă în Ucraina încât își poate cumpăra liniștea chiar din interiorul instituțiilor responsabile de combaterea ei. Cel puțin până acum.
