Dezinformare și vânătoare de capete...

 În urmă cu vreo șase ani, Vasile Dâncu, un cunoscător privilegiat al culiselor politicii dâmbovițene, observa cu amărăciune și luciditate un adevăr dureros: „Te uiţi la televizor, dar acolo analiştii care critică puterea politică sunt tot mai rari. Sunt contraţi de telefoane în direct sau, pe forumuri de ziare, sunt apostrofaţi dur de o serie de forumişti cu experienţă. Li se spune  «bolşevici»  «comuniști», «fascişti». Nu ştii ce să crezi, dar ideea ta îţi este încă vie în minte. Totul este să accepţi că ești mic, insignifiant, un gândac uşor de strivit sub talpa grea a democraţiei îndelung aşteptate. Şi că nu există nicio cale pentru a ți se valida social părerea. (...) Te uiţi tot mai des la televizor și televizorul are oameni plătiţi să-ţi spună totul. Lumea ta e tot mai interpretată de alţii. Te simţi încolţit, începi să taci tot mai mult. În loc să te revolţi, te gândești tot mai des să emigrezi”[1]. 

          De atunci încoace, situația s-a degradat într-atât  încât e un act de sado-masochism să deschizi televizorul și să urmărești programele canalelor (ori canaliilor?!) de știri de la A-uri (fără număr) și B-uri, sau DI-uri și GI-uri, RTV-uri și Realități ireal-grosolane... Cârduri  pestrițe și isterice de porumbele și gaițe, de ancuțe și scurtuțe,  de gâzi și gâze, de lachei  și prelipceni, de ciutaci și alți ciumpalaci ne toarnă otravă în urechi, după cum li s-a prescris de către stăpânii vremelnici. Fătuce și  prompteriști  care n-au citit zece cărți în viața lor ne siluiesc audio-vizual, seară de seară, cu o impostură scandaloasă  și obraznică, în funcție de partitura primită. Spectacolul de scârnă și slinoșenie din zilele umflării din trafic și reținerii lui Călin Georgescu, inculpatul de serviciu al autorităților  sinuciderii naționale, e ultima ispravă a potăilor păzitori, chipurile, ai democrației... Gâtlejurile  li se încinseseră coleric, ochii le erau injectați  de satisfacție, iar gurile  răcneau narativele (sic !) transmise  de patroni... Culmea,  unii dintre ei victimele de  ieri ale aceleiași  prigoane decerebrate  și primitive  declanșate  de un stat canibal, cu accente torționare! Cum să uiți umilințele și condamnările comandate  de dragul politicii mcviste, una de-o perversitate strigătoare  la cer !, și să devii complicele  fățiș al călăilor efemeri, cum ? Da, „cine nu sare, ia condamnare”, cunosc sloganul linșajelor colective de adineauri... Maidanezii și dulăii pripășiți prin studiourile  dezinformării  și manipulării abjecte păreau mușcați de  turbare și, zău, aș fi vrut să sun  la 112, ca să-i ridice, de-a valma cu invitații lor năimiți la ticăloșie de grup, și să-i cazeze oleacă prin clinicile de reabilitare umană... Bleah, informarea corectă a cetățeanului a devenit o altă minciună gononată a Constituției, de se prăpădesc de râs până și curcile. Fiecare post de televiziune a fost arondat ba politic, ba strategic, iar ziariștii  s-au transformat în simpli angajați în acord global și siliți să-și lase acasă propriile convingeri. Trăim în „societatea minciunii”, vorba lui Wolfang Gerhardt, citat recent de Andrei Marga[2] într-un  material ce ar trebui citit cu creionul în mână de orice biped. Ne-am pricopsit cu plutoane  de militari de carieră experți, chipurile, în ale războiului și de specialiști în tot ce mișcă pe pământ, fiecare exhibându-și  titluri universitare și merite pompoase, fostul ministru al Învățământului tocmai pomenit  remarcând că „prin privatizare, mass media satisfac interesele deținătorilor lor și nu au de a face decât prin acest intermediar cu agenda publică. În orice caz, mass media nu au putut controla opiniile când a fost vorba de referendumul de adoptare a Constituției europene, iar, în bună parte, calitatea informațiilor pe care le difuzează este discutabilă”[3].

Pe de altă parte, preluând o idee formulată de  Richard David Precht, eminentul profesor  de Filosofie din Cluj  concluzionează că „decidenții își dau seama «că este foarte greu să se trăiască fără dușmani» (p. 93), îi caută obsesiv, la nevoie îi inventează, iar propagandiștii lor se ocupă să răspândească clișeele. În condițiile unei «societăți mereu mai nesigure» (p. 154)[4], pare să fie o rezolvare  intrarea din nou în «război rece», iar «războiul cald» nu-i departe.

La lansarea inovativei cărți a camerunezului Achille Mbembe (Kritik der schwarzen Vernunft, 2021), care a semnalat cât de mare a fost ura în istoria africană, Editura Suhrkamp consemna că «obsesiva căutare a unui dușman caracterizează din nou societățile noastre». Evaluarea se confirmă azi din plin: cu cât este mai incompetent decidentul și mai incapabil să resolve problemele ce-i cad în răspundere, cu atât vorbește de dușman, război hybrid, drone, pericole, nevoia înarmării. Cum scria deunăzi un cercetător de la universitatea Cambridge, nici nu este vorba în noua înarmare a Europei de teama de vreun pericol, cât, din nou, de teama europenilor unii de alții”[5].

 Oho, și ce lesne se fabrică „dușmanii” pe plaiurile mioritice, și cu câtă ură sunt atacați  pe micile ecrane și pe șanțurile de socializare, și cum se lasă prostită gloata de  tonți, și ce se prăbușește România sub asaltul  atâtor lichele și neisprăviți... Tuturor ăstora le-aș repeta la nesfârșit vorbele lui Lev Tolstoi, doar-doar le-or învăța pe de rost: „Mintea se naşte numai din smerenie. Prostia se naşte însă numai din înfumurare. Oricât de mari ar fi capacităţile intelectuale, omul smerit e întotdeauna nemulţumit, caută; cel înfumurat crede că ştie tot şi nu aprofundează”. Geaba, parcă-i și văd umflându-și pieptul spre a-și îndoi spinarea[6], altminteri i-ar concedia mogulii și adio arginți, adio glorie, adio avantaje nemeritate!  La naiba, ne-au înhățat vremurile depresive, în care inteligența  e artificială, iar prostia, naturală, geaba mârâielile unora și altora, puțini și nesemnificativi, din păcate…

Adesea, am aleanul celor două ore de emisie de pe vremea „odiosului” (obligatoriu, nu ?) „tiran” (la fel obligatoriu, nu ?), ce igienă a minții…