Turismul în Lituania, promovat cu imagini din alte ţări

10 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Turismul în Lituania, promovat cu imagini din alte ţări

Şeful turismului din Lituania a fost forţat să demisioneze după o campanie publicitară în care turismul din această ţară baltică era promovat cu imagini din alte ţări, relatează bbc.com.

Departamentul de Turism a recunoscut că fotografiile distribuite pe social media erau din Finlanda şi Slovacia. imaginile au fost difuzate sub sloganul "Real is Beautiful".

"Am decis să fac pasul înapoi ca şef al departamentului de stat pentru turism", a declarat Jurgita Kazlauskiene. Chestionate pe această temă, departamentul şi agenţiile locale de media au insistat că fotografiile din străinătate erau exact ce trebuie pentru a transmite emoţie, afirmaţie care a stârnit ironii în mediul online.  

Pagina de Facebook The Real is the Beautiful a folosit imagini de arhivă de la Shutterstock sau de pe site-ul Flickr. Utilizatorii locali de Facebook au luat partea amuzantă a lucrurilor şi au postat peisaje din lume, etichetate ca fiind din Lituania, cu hashtag-ul #realisbeautiful.

Chiar şi premierul lituanian Saulius Skvernelis s-a alăturat acestor glume şi a distribuit imaginea cu clădirea în care îşi are sediul Comisia Europene în Bruxelles. "De mâine vom lucra în noua clădire guvernamentală din Karoliniskes", a scris premierul lituanian.
Karoliniskes este o suburbie a capitalei Lituaniei, Vilnius. Postarea a fost însoţită de un emoji râzând.

Într-o a doua postare, mai serioasă, premierul lituanian a promis anchetarea episodului fraudulos. Lituania a lansat campania The Real is Beautiful în octombrie, anul trecut, pentru a atrage mai mulţi turişti.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră