Trăim într-o epocă atât de arogantă, în care prea mulți oameni „știu” lucruri absurde: Sexul biologic nu este real. Musulmanii au construit America. Matematica este rasistă. Iranul învinge Statele Unite. Joe Biden este „ascuțit ca un ac”. Președintele Trump este un spion rus. Oamenii sunt convinși că tabăra „lor” are dreptate, iar „cealaltă” tabără greșește, anunță American Thinker. Nu există prea multă umilință în lumea de astăzi. Dar, după cum vedem în fiecare an în timpul diverselor bacanale ale comunității LGBTQIA+, există un exces de mândrie personală. Când întâlnesc oameni care „știu totul”, îmi place să le reamintesc cât de mult s-au înșelat unii dintre cei mai deștepți oameni ai secolului trecut. În cadrul unei prelegeri susținute ca invitat la Universitatea din München în 1924, fizicianul teoretician Max Planck a povestit o conversație pe care o avusese cu mentorul său, Philipp von Jolly, cu cincizeci de ani mai devreme. După ce Planck s-a interesat de posibilitatea de a urma o carieră în fizică, Jolly l-a descurajat pe tânărul său student să facă acest lucru, spunându-i că aproape totul în domeniul fizicii fusese deja descoperit, rămânând puține lucruri de făcut în afară de câteva măsurători finale. Planck a câștigat ulterior Premiul Nobel pentru descoperirea cuantelor de energie — revoluționând fizica teoretică și înțelegerea noastră asupra particulelor atomice, pregătind totodată terenul pentru teoria specială a relativității a lui Albert Einstein privind spațiul și timpul. La începutul secolului al XX-lea, mulți fizicieni credeau că știu aproape totul; mecanica cuantică și relativitatea generală au demonstrat că nu știau aproape nimic.
În 1919, majoritatea astronomilor credeau că Galaxia noastră, Calea Lactee, cuprindea întregul univers, că dimensiunea universului era de aproximativ 300.000 de ani-lumină în diametru și că universul era infinit de vechi și neschimbător. O sută de ani mai târziu, astronomii estimează că universul observabil are un diametru de nouăzeci și patru de miliarde de ani-lumină și o vârstă de 13,7 miliarde de ani. Acum zece ani, astronomii au revizuit numărul estimat de galaxii din univers de la o sută de miliarde la cel puțin două trilioane. Iar Telescopul Spațial James Webb a mărit această cifră până la douăzeci de trilioane. Chiar și această cifră va crește probabil. Când înțelegerea noastră asupra dimensiunii universului a trecut de la o singură galaxie la zeci de trilioane într-un singur secol, n-ar trebui oare să abordăm punctele de vedere concurente cu o minte puțin mai deschisă? Nu pare o aroganță prostească din partea unor oameni precum Barack Obama, Al Gore, John Kerry și Mark Carney să afirme că „știința” „încălzirii globale” este „stabilită”? Este important să recunoaștem cât de puțin știm despre lumea noastră. Este important să ne amintim că am redefinit aspecte fundamentale ale realității noastre fizice chiar în timpul vieții noastre. Este important să recunoaștem că chiar și cele mai universal acceptate paradigme au fost răsturnate și înlocuite.
Dacă înțelegerea noastră asupra fizicii și cosmologiei poate fi răsturnată în câteva decenii, de ce ne-am aștepta ca științele sociale – politica, economia și sociologia – să fie mai constante? De ce ne-am aștepta ca experții politici să aibă o înțelegere precisă a viitorului? De ce am presupune că creșterea populației reprezintă o amenințare existențială, că roboții conștienți vor înlocui oamenii, că „bombele datoriei” ne vor sărăci sau că bombele nucleare ne vor distruge? Cu alte cuvinte, de ce presupunem mereu că sfârșitul este aproape? Generația noastră nu este prima care se teme de viitor și nici nu va fi ultima. Acum o mie de ani, la cumpăna primului mileniu, erau mulți oameni care se așteptau la apocalipsă. În schimb, descendenții lor au trăit Renașterea, Revoluția Științifică, Iluminismul și Revoluția Industrială. Al doilea mileniu a început cu amenințarea falsă a problemei Y2K și cu amenințarea reală a atentatelor din 11 septembrie și, de atunci, a continuat să se îndrepte cu pași greoi spre butoaie cu pulbere economice, militare, tehnologice și politice.
Cei douăzeci și șase de ani de dezastru iminent au avut un efect asupra psihicului colectiv al lumii. În prezent, optimismul este o raritate. Deși nivelul de trai, speranța de viață și proliferarea confortului de lux nu au fost niciodată mai ridicate, oamenii vorbesc despre prezent ca și cum ar fi Marea Depresiune.
Aproape toți liderii Americii au eșuat în a face față provocărilor acestui secol. George Bush ne-a încurajat să luptăm împotriva teroriștilor islamici „acolo”, pentru a nu fi nevoiți să luptăm împotriva lor „aici”; acum avem super-moschei, difuzoare în marile orașe care cheamă musulmanii la rugăciune și apărători ai violatorilor și ucigașilor islamici care candidează pentru funcții înalte sau care ocupă deja funcții în Congres.
Barack Obama poate că a vândut publicului „speranță și schimbare” în campania sa pentru președinție, dar apoi a pornit într-un turneu mondial de scuze în care a criticat dur America, a respins ideea că țara noastră ar avea ceva „excepțional”, a ațâțat americanii de culoare împotriva celor albi, a distrus sistemul de sănătate cu mandate guvernamentale și a folosit Legea PATRIOT a SUA pentru a-și spiona dușmanii politici.
Majoritatea celorlalți lideri politici proeminenți au folosit primul sfert al noului secol pentru a da vești proaste poporului american. „Granițele nu pot fi securizate corespunzător”, spun ei.
„Locurile de muncă pentru muncitori nu se vor mai întoarce niciodată acasă”, insistă ei. „Încălzirea globală distruge planeta”, susțin ei. „Polițiștii rasiști ucid oameni de culoare”, afirmă ei. Vestea proastă se abate asupra noastră în fiecare zi (mai ales dacă te uiți la CNN sau citești The New York Times). În tabăra democraților, patriotismul a fost respins în totalitate și înlocuit cu o litanie de refrene antiamericane: America este imperialistă, colonialistă, rasistă, susținătoare a supremației albe, islamofobă, transfobă, patriarhală și orice alte insulte noi va mai născoci în viitor partidul comunist al lui Hakeem Jeffries și Chuck Schumer, care urăște America.
Când ați auzit ultima oară pe vreun analist global vorbind despre viitorul Americii altfel decât ca despre unul marcat de un declin cert? Poate de aceea președintele Trump atrage atât de mulți americani. El a fost singurul lider care a adoptat în mod consecvent o atitudine pozitivă, declarând că acesta este „secolul Americii”. În timp ce alți lideri politici — democrați și republicani — și-au petrecut primii douăzeci și șase de ani ai noului mileniu găsind scuze pentru motivul pentru care granițele noastre nu pot fi securizate, pentru care orașele noastre industriale nu pot fi reconstruite și pentru care crimele violente reprezintă „noua normalitate”, președintele Trump a securizat granița, a readus la viață industria americană și a redus rata omuciderilor și a altor infracțiuni violente în toată țara mai drastic decât oricând din 1900 încoace. Acestea sunt realizări uimitoare într-un interval scurt de timp, dar nu veți auzi despre ele la CNN sau NPR. Nici nu veți auzi despre toate modalitățile prin care președintele Trump a consolidat securitatea și viitorul economic al Emisferei Occidentale, ducând război împotriva cartelurilor internaționale de droguri, promovând autosuficiența emisferică și eliminând metodic influențele Chinei, Rusiei și Iranului. Nici nu veți auzi despre modul în care președintele Trump slăbește strânsoarea terorismului islamic asupra resurselor energetice din Orientul Mijlociu. Cu siguranță nu veți auzi cum tarifele obligă companiile care își mutaseră operațiunile în străinătate să reinvestească în Statele Unite. Nici nu veți auzi că inflația continuă să scadă, în timp ce salariile continuă să crească — exact opusul previziunilor experților de pe Wall Street.
Nu veți auzi niciuna dintre aceste vești pozitive deoarece întregul establishment globalist — politicienii cumpărați și plătiți, giganții multinaționali ai firmelor de investiții, vulturii de pe Wall Street și din City of London care nu produc nimic, precum și sindicatul de propagandă al mass-media corporatistă — mizează pe un viitor al oligarhiei Forumului Economic Mondial, al comunismului chinez, al totalitarismului „schimbărilor climatice” și al declinului constant al Americii. Acești paraziți intenționează să vă descurajeze. Ei intenționează să exacerbeze conflictele sociale, să submineze influența americană, să denigreze istoria americană, să ridiculizeze măreția americană și să vă facă să vă simțiți slabi.
Președintele Trump conduce America înapoi pe Lună. Mergem pe Marte. Orice ar ajunge să fie inteligența artificială, va avea un accent american. Casa Albă a petrecut tot anul sărbătorind Freedom 250, deoarece dorește ca americanii să-și amintească și să-și îmbrățișeze istoria. Cei mai vocali comentatori nu știu nimic. Revoluția este aici. Acesta este secolul american.
