Primul proces împotriva Boeing, după prăbuşirea unui avion 737 MAX în Etiopia

29 Mar 2019 | scris de M.C.
Primul proces împotriva Boeing, după prăbuşirea unui avion 737 MAX în Etiopia

Precedentul a fost creat! În Statele Unite a fost înregistrat joi primul proces împotriva companiei Boeing legat de prăbuşirea unui avion 737 MAX în Etiopia, la un tribunal federal din Chicago, relatează Reuters.

Accidentul a avut loc la 10 martie și s-a soldat cu moartea a 157 de oameni.

Procesul a fost intentat de familia lui Jackson Musoni, din Rwanda, care acuză Boeing, care fabrică aeronavele 737 MAX, că a proiectat greşit sistemul automat de control al zborului.

Boeing nu a răspuns imediat solicitării de a comenta procesul.

Avioanele 737 MAX au fost consemnate la sol, la nivel mondial, în urma prăbuşirii avionului 737 MAX al operatorului Ethiopian Airlines, care a avut loc la numai cinci luni după prăbuşirea unui avion de acelaţi timp al companiei Lion Air în Indonezia, catastrofă aeriană în urma căreia au murit  189 de oameni.

Boeing a anunţat miercuri că a reprogramat softul avioanelor 737 MAX, pentru a preveni ca date eronate să declanşeze sistemul antiblocare, care este evaluat intens în urma celor două prăbuşiri cu botul în jos ale avioanelor, într-un interval de numai cinci luni.

Prăbuşirea din Etiopia a mărit probabilitatea ca familiile victimelor, chiar dacă acestea nu erau cetăţeni americani, să poată să dea Boeing în judecată în Statele Unite, unde despăgubirile sunt mult mai mari decât în alte ţări, au spus unii experţi.

Plângerea a fost făcută miercuri de cei trei copii minori ai lui Musoni, care sunt cetăţeni olandezi rezidenţi în Belgia.

Potrivit plângerii, Boeing nu a avertizat publicul, companiile aeriene şi piloţii că senzorii pot determina avionul să se prăbuşească automat şi necontrolat.

Oficiali din Etiopia şi analişti au afirmat că avionul companiei Ethiopian Airlines s-a comportat similar cu avionul 737 MAX al operatorului Lion Air, care s-a prăbuit în octombrie în Indonezia.

Investigația referitoare la accidentul din martie, condusă de Ministerul Transporturilor din Etiopia, este încă în fază incipientă.

Alte stiri din Externe

Ultima oră