Povestea bunicuței curajoase, care la 86 de ani scrie graffiti împotriva războiului. De ce a ajuns ”la secție”

12 Apr 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Povestea bunicuței curajoase, care la 86 de ani scrie graffiti împotriva războiului. De ce a ajuns ”la secție”

Loise Schneider nu este vreo fricoasă. Își scoate spray-ul din rucsac și scrie, cu litere mari și roșii, tocmai pe zidul Băncii Naționale Elvețiene (BNS): ”Banii pentru arme ucid”.

Evident că polițiștii vor să afle rapid cine a avut îndrăzneala. Cvasi-nonagenara s-a autodenunțat, ca să nu se lungească discuțiile. Ba chiar le-a spus trecătorilor:”Nu mă cred când le spun că eu sunt aia!”. Autodenunțul n-a scăpat-o însă de dubă, căci agenții de poliție au însoțit-o până la ea, apoi la secția de poliție.

Sloganul pe care l-a scris cu spray-ul pe zidul băncii face referire la o inițiativă a Grupului pentru o Elveție fără Armată (GssA) (în colaborare cu Tinerii Verzi Elvețieni), care a lansat o operațiune de strângere de semnături pentru demersul lor pacifist. 

Textul vrea să le interzică Băncii Naționale, fundațiilor și instituțiilor de utilitate publică și profesională să investească în industria armamentului.

Louise Schneider nu a făcut decât să se angajeze în această acțiune. ”Întotdeauna m-am ridicat împotriva războiului și sărăciei, dar nimic nu se va schimba, atât timp cât vor exista arme”, a explicat militanta pentru 20minutes.ch.

”Banii noștri nu ar trebui să ajungă în buzunarele producătorilor de armament. Eu am fost crescută pentru pace”, a mai spus ea.

”Mi se pare că are un curaj incredibil”, spune Lewin Lempert, de la GssA. Pentru a saluta acțiunea ei, organizația intenționează să lanseze o finanțare participativă, pentru a putea achita amenda pe care riscă să o primească Louise. 

La câteva ore după acțiunea bunicuței curajoase, graffiti-ul a dispărut. Niște vigilenți nu l-au apreciat, s-au gândit mai mult la estetica zidurilor.

În fiecare an sunt vândute arme și materiale militare în valoare de peste 400 de milioane de dolari în întreaga lume, a declarat Luzian Franzini, membru al comitetului de inițiativă și copreședinte al Tinerilor Verzi.

Fiind unul dintre cele mai importante obiective financiare din lume, Elveția participă la acest comerț. Ceea ce o face complice la războaiele actuale care au drept consecință milioane de exilați anual. 

Banca Națională Elvețiană (BNS) a investit, în 2016, 800 de milioane de dolari în producătorii americani de armament nuclear. 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră