Dintr-o oază de stabilitate economică și un pilon al zonei euro, Franța a ajuns la un pas de o criză financiară majoră, având o datorie uriașă ce depășește 1.000 de miliarde de dolari cu scadență în următorii ani. Ani la rând de cheltuieli publice excesive, subvenții generate de sloganul „cu orice preț” (quoi qu’il en coûte) și o clasă politică blocată în promisiuni populiste au transformat țara într-una dintre cele mai vulnerabile economii de pe continent. În timp ce piețele financiare sancționează Parisul cu costuri de împrumut tot mai mari, iar instabilitatea din Adunarea Națională împiedică reformele, Franța se află acum în fața unui deznodământ inevitabil: o terapie de șoc sau o ștrangulare economică treptată, scrie o analiza Wall Street Journal
După ani de cheltuieli excesive, Franța a devenit unul dintre cele mai slabe puncte ale Europei. Investitorii se pregătesc pentru ce este mai rău.
Creșterea globală a ratelor dobânzilor a expus țara — considerată cândva o oază de stabilitate relativă pe piețele financiare europene — drept una dintre cele mai slabe zeci din continent. Franța plătește acum mai mult pentru a se împrumuta decât foste focare de criză precum Grecia și Italia. Guvernul său înregistrează un deficit bugetar depășit, printre țările dezvoltate, doar de cel al Statelor Unite.
Săptămâna trecută, o vânzare masivă și lentă pe piața obligațiunilor de stat ale Franței a luat o întorsătură alarmantă când s-a extins pe întreg continentul, reînviind amintirile crizei datoriilor din zona euro din deceniul trecut. Costul de împrumut al Franței pe 10 ani a crescut spre 5%, cel mai înalt nivel din 2002 încoace.
Investitorii se pregătesc pentru ce este mai rău. Creșterea ratelor împovărează guvernul cu costuri mai mari fix în momentul în care trebuie să refinanțeze un munte de datorii acumulate în era dobânzilor ultra-scăzute. Franța are datorii de peste 1.000 de miliarde de dolari care ajung la scadență până în 2030, iar anul viitor urmează să vândă un volum record de aproximativ 380 de miliarde de dolari în obligațiuni pe o piață în care sursele de cerere odinioară sigure s-au evaporat.
Banca centrală a Franței nu mai cumpără obligațiuni de stat și lasă în schimb portofoliul să se restrângă pe măsură ce titlurile ajung la maturitate. Investitori altădată stabili, precum administratorii de active japonezi, s-au retras și ei. Fondurile de hedging care au umplut golul au suferit pierderi mari din cauza volatilității recente.
„Franța a fost un blatist (free rider) în Europa ani, dacă nu decenii la rând. A scăpat nepedepsită pentru 'crime' fiscale”, a declarat Kevin Thozet, consilier de portofoliu la administratorul francez de active Carmignac. „A funcționat atâta timp cât oamenii nu au observat. Acum oamenii au început să observe.”
Se așteaptă ca costul deservirii datoriilor Franței să crească cu 59% până în 2030, potrivit unui studiu recent comandat de Ministerul de Finanțe francez. Plățile în contul datoriei sunt acum una dintre cele mai mari poziții din bugetul guvernului francez și ar putea depăși cheltuielile militare până la sfârșitul deceniului. Datoria Franței, ajunsă la aproape 120% din produsul intern brut, riscă să pună economia într-o „ștrangulare treptată”, după cum a declarat recent guvernatorul băncii centrale.
Vânzările masive de titluri sunt alimentate de temerea că Franța a devenit atât de neguvernabilă încât sistemul său politic nu mai poate lua măsuri corective. În ultimii ani, parlamentarii dintr-o Adunare Națională dezbinată au demis succesiv premierii care au încercat să restabilească ordinea fiscală prin reduceri de cheltuieli. Cu alegerile prezidențiale care se apropie în primăvară, principalii candidați la succesiunea președintelui Emmanuel Macron — care nu mai poate candida din cauza limitei de mandate — îi copleșesc pe alegători cu promisiuni de extindere a cheltuielilor publice.
Marine Le Pen, candidata de extremă dreaptă care conduce în sondaje, a promis să coboare vârsta de pensionare până la 60 de ani, o măsură despre care spune că ar costa statul încă 9 miliarde de euro (aproximativ 10,1 miliarde de dolari) pe an.
Cel mai apropiat rival al ei în sondaje, liderul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon, dorește ca Banca Centrală Europeană să înghețe sau să șteargă deținerile de obligațiuni franceze ale Băncii Franței, o sumă de 488 de miliarde de euro.
„Aruncați-le în foc”, a glumit Mélenchon.
Această retorică, spun unii economiști, este simptomatică pentru o țară care a pierdut contactul cu realitatea fiscală. Problemele de datorie ale Franței își au rădăcinile în decenii de cheltuieli excesive pentru finanțarea unui sistem mamut de protecție socială, care a obișnuit publicul să aștepte protecție deplină din partea statului, în special în vremuri de criză. Țara nu și-a mai echilibrat bugetul din 1974.
„În Franța avem acest reflex de a cere mereu statului puțin 'bani magici' — să plătească, să plătească, să plătească”, a spus Sylvain Maillard, parlamentar din partidul centrist al lui Macron.
Macron, fost bancher de investiții și tehnocrat, s-a prezentat drept un lider pregătit să trezească țara la realitate. A flexibilizat regulile pieței muncii, a redus impozitele pe profit și a abolit impozitul pe avere, măsuri despre care tabăra sa susține că au ajutat la stimularea creșterii economice și la aducerea deficitului sub pragul obligatoriu al UE de 3% din PIB în primii ani ai președinției sale.
Cu timpul însă, Macron a recurs la cheltuieli publice pentru a rezolva fiecare criză apărută. Schimbarea a început când Macron a alocat cel puțin 10 miliarde de euro pentru a calma mișcarea violentă de protest a „vestelor galbene” și a escaladat brusc în timp ce Franța făcea față pandemiei de Covid-19 și crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina.
Macron a răspuns cu programe masive de cheltuieli pentru a proteja companiile și gospodăriile de consecințe. A creat și un slogan pentru această abordare: Quoi qu’il en coûte sau „cu orice preț”.
Unele măsuri au adăugat poveri financiare ce vor apăsa asupra tezaurului public mult după pandemie, cum ar fi o reducere anuală suplimentară de 10 miliarde de euro a impozitelor pe societăți și salarii mai mari pentru lucrătorii din sistemul public de sănătate.
Chiar și măsurile temporare au creat presiuni de durată. Franța a lansat unul dintre cele mai mari programe de concediu plătit din Europa, finanțând statul de plată al numeroase companii, de la bistrouri la corporații mari. Subvențiile au fost concepute inițial ca un sprijin vital ce urma să înceteze odată cu carantina, dar multe companii au continuat să apeleze la acest program ani de zile.
De asemenea, Macron a turnat zeci de miliarde de euro într-un program care a plafonat prețurile la energie după ce Rusia a invadat Ucraina — subvenții care au persistat chiar și după ce livrările de gaze naturale ale Europei s-au stabilizat.
„A fost o perfuzie de bani publici și nimeni din guvern nu a avut curajul să scoată stecherul din priză”, a declarat senatorul Jean-François Husson, un conservator care a condus o anchetă a Senatului privind aceste cheltuieli.
Combinația fără precedent de stimulente, inflație și fluctuații ale cererii post-pandemice a dat peste cap modelele de prognoză economică pe care Ministerul de Finanțe le folosea pentru bugetarea anuală. Dimensiunea distorsiunii a început să devină clară în 2023, când Macron încerca să renunțe treptat la aceste programe.
La 7 decembrie 2023, ministrul de finanțe Bruno Le Maire a primit o notă confidențială de la oficialii Trezoreriei prin care era avertizat de o lipsă în încasările din impozite. O taxă pe veniturile excepționale impusă producătorilor de energie — menită să recupereze o parte din cheltuielile cu plafonarea prețurilor — aducea doar o fracțiune din cele 3 miliarde de euro estimate. Nici încasările din TVA nu își atungeau țintele, iar costul cheltuielilor guvernamentale fusese subestimat cu 3 miliarde de euro.
Oficialii Trezoreriei au estimat că erorile ar putea mări deficitul bugetar pe 2023 la 5,2%, de la prognoza inițială de 4,9%, deschizând o gaură potențială de 9,2 miliarde de euro în conturile publice. Nota îl sfătuia pe Le Maire să nu facă publice constatările, deoarece estimările erau încă incerte.
Momentul notei era delicat. Adunarea Națională tocmai dăduse aprobarea finală pentru conturile din 2023 pe baza unor cifre care se dovedeau eronate. Greșelile riscau să se perpetueze în bugetele anilor viitori. Între timp, premierul Élisabeth Borne avea un termen strâns pentru a trece bugetul pe 2024 prin parlament până la sfârșitul anului.
Le Maire i-a scris lui Borne pe 13 decembrie, recomandând ca guvernul să informeze publicul și să facă tăieri imediate de 300 de milioane de euro din bugetul pe 2024 înainte de a-l trece prin parlament. De asemenea, el a sfătuit-o pe Borne să continue cu tăieri suplimentare de 10 miliarde de euro la începutul anului.
Borne a fost luată prin surprindere — și nu a informat publicul. Era în mijlocul adoptării unui proiect de lege privind imigrația extrem de controversat, care îi testa sprijinul în Adunarea Națională. Pentru a trece bugetul pe 2024, ea plănuia să invoce o clauză specială din Constituție care îi permitea guvernului să ocolească votul parlamentar.
„Nu mai puteam schimba nimic în buget”, a declarat Borne într-un interviu. „Aflam în ultima fază.”
Borne a demisionat la începutul lunii ianuarie, la scurt timp după adoptarea bugetului. Macron l-a numit pe Gabriel Attal (34 de ani) în funcția de prim-ministru, făcându-l cel mai tânăr premier din istoria modernă a republicii. Sub Attal, Le Maire a acționat pentru a tăia miliarde din cheltuieli prin decrete executive, o cale de reglementare care nu necesită aprobarea parlamentului.
Finanțele statului se deteriorau însă rapid. Încasările din impozitul pe profit erau mult sub prognoze. Multe companii care se bazaseră pe subvenții și facilități fiscale din era pandemică aveau dificultăți sau dădeau faliment. În februarie, o altă notă a Trezoreriei l-a informat pe Le Maire că deficitul pe 2023 ar putea atinge 5,6%, iar cel pe 2024 s-ar putea adânci la 5,7%, față de prognoza de 4,4% din legea bugetului abia adoptată.
Le Maire se trezise dintr-odată cu o gaură de 40 de miliarde de euro de acoperit, o sumă care depășea capacitatea guvernului de a face tăieri fără aprobarea Adunării Naționale. A început să facă presiuni asupra lui Macron și Attal pentru o nouă legislație care să corecteze bugetul pe 2024 cu până la 20 de miliarde de euro în tăieri — pe lângă cele deja efectuate.
Attal s-a opus abordării lui Le Maire, preferând să folosească în continuare decretele guvernamentale. Implicarea parlamentului risca o dezbatere prelungită cu opoziția, care ar fi cerut majorări de taxe ce ar fi afectat creșterea economică.
„'Cu orice preț' era încă în mintea tuturor și toată lumea trăia într-o lume în care banii erau ieftini. Datoria nu era o problemă”, a spus Rayan Nezzar, consilierul economic de atunci al lui Attal.
Macron avea alte considerente. Alegerile pentru Parlamentul European erau aproape, la începutul lunii iunie. Dificultățile politice riscau să îi afecteze campania.
La începutul lunii aprilie, Macron a invitat un grup restrâns de parlamentari la cină la Palatul Élysée și le-a transmis decizia sa:
„Aud oameni vorbind despre un buget rectificativ. Nu îi văd rostul”, a spus Macron, adăugând: „Problema noastră nu sunt cheltuielile excesive. Problema este scăderea veniturilor din impozite.”
În schimb, Attal s-a pregătit să își exercite din nou atribuțiile executive, pregătind încă 10 miliarde de euro în tăieri.
Partidul de extremă dreaptă al Marinei Le Pen a spulberat forțele lui Macron la alegerile europene. În aceeași zi în care au venit rezultatele, Macron și-a convocat miniștrii și i-a anunțat că intenționează să dizolve Adunarea Națională și să convoace alegeri anticipate.
Pentru Le Maire, orice șansă de a repara finanțele Franței dispăruse. El le-a spus celor din sală că riscă o „criză de regim”.
Alegerile anticipate nu i-au adus lui Macron majoritatea dorită; din contră, partidul său a pierdut locuri. Attal a demisionat, blocând miliarde din cheltuieli în drumul său spre ieșire.
Adunarea Națională a rămas divizată în trei blocuri — cel al lui Le Pen, aliații lui Macron și o coaliție de stânga turbulentă (care îl include pe Mélenchon) — ceea ce garanta blocajul politic.
Decizia de a dizolva parlamentul a șocat investitorii și a scos la iveală disfuncționalitățile tot mai mari din Franța.
Procesul anual de adoptare a bugetului s-a transformat în haos, prăbușind premieri succesivi și agitând piețele. Deficitul bugetar al Franței a rămas blocat peste 5% în ultimii trei ani și ar putea atinge 6,8% din PIB până în 2030, potrivit raportului recent comandat de Ministerul de Finanțe.
Ceea ce părea o eroziune fiscală lentă a devenit urgent în ultimele luni. Creșterea ratelor dobânzilor a lovit Franța deosebit de dur, investitorii luând la țintă țările cu datorii mari.
Nivelul datoriilor Franței ar putea atinge 200% din PIB până în 2050 dacă nu reduce cheltuielile, a estimat recent OCDE.
În timp ce turbulențele recente au adus aminte de primele zile ale crizei datoriilor din zona euro, o prăbușire a obligațiunilor franceze nu este încă inevitabilă, spun investitorii. Totuși, tergiversarea va veni cu un cost economic uriaș, costul tot mai mare al rambursării datoriilor erodând spațiul guvernului pentru investiții productive.
Elementul imprevizibil care ar putea împinge Franța peste margine îl reprezintă viitoarele alegeri prezidențiale. Investitorii se tem că nici Mélenchon, nici Le Pen nu iau în serios problemele financiare ale țării.
Investitorii descriu adesea piețele de obligațiuni ca pe niștegarantori ai disciplinei financiare, dând exemplul unor țări precum Grecia, care și-au transformat finanțele după crize dureroase ale datoriilor. Charles Rodwell, un parlamentar centrist din comisia de finanțe a Adunării Naționale, a declarat că speră ca presiunea pieței să ajute la trezirea la realitate a clasei politice, adăugând: „Avem nevoie de o terapie de șoc.”
