Chiar dacă AfD nu reușește încă să formeze un guvern în Saxonia-Anhalt, rezultatul nu schimbă tendința de fond: alegătorii europeni se deplasează tot mai clar spre dreapta. O analiza semnată de Harald Martenstein în Die Welt vorbește despre un veritabil „Vibe Shift” – o schimbare profundă a stării de spirit, comparabilă cu marile transformări culturale ale anilor 1960. Milioane de alegători care se consideră încă moderați resping tot mai mult politica privind migrația, ideologia de gen, declinul standardelor educaționale și ceea ce percep drept pierderea identității naționale. În Germania, „zidul de protecție” ridicat în jurul AfD împiedică însă partidele tradiționale să recupereze acest electorat, lăsând formațiunii de dreapta monopolul asupra acestor teme. Concluzia autorului este tranșantă: dacă partidele consacrate nu își schimbă direcția, AfD va ajunge mai devreme sau mai târziu la guvernare, iar dreapta va domina tot mai multe guverne europene.
Chiar dacă AfD eșuează încă o dată în Saxonia-Anhalt: dacă nu se schimba nimic, va guverna devreme sau târziu. La fel cum, în curând, dreapta va guverna în aproape toată Europa.
Saxonia-Anhalt este peste tot. Același lucru care se întâmplă acolo are loc, în prezent, în mari părți ale lumii. Alegătorii migrează spre dreapta. Din cultura pop, termenul „Vibe Shift” a pătruns în dezbaterile politice. El desemnează o schimbare profundă de stare de spirit, un nou spirit al timpului. Ultimul eveniment de acest fel a avut loc în anii 1960, odată cu triumful culturii pop și cu un val de modernizare care a schimbat și viața privată, și cotidianul – familiile, peisajul stradal, presa, oferta de bunuri, totul.
Pentru ceea ce se întâmplă astăzi, politicienii consacrați nu găsesc de obicei nicio explicație. Un singur lucru este cert pentru ei: nu politica lor poate fi de vină. Ascensiunea AfD este etichetată, fățiș sau prin zvonuri, drept o revenire a NSDAP: răul absolut iese din nou din criptă. Totuși, programul partidului de dreapta oferă puține argumente în acest sens.
Când zeci de mii de oameni ies astăzi pe străzile din Germania pentru a sărbători uciderea evreilor și pentru a cere distrugerea Israelului, aceștia nu sunt extremiști de dreapta. Sunt oameni aduși în țară printr-o politică de migrație neglijentă. Extremismul de stânga german li se alătură. Un anumit nivel de antisemitism a existat întotdeauna în Germania, dar după 1945 s-a reușit tabuizarea lui. Faptul că astăzi are o bază de masă și îndrăznește să se arate deschis nu este opera AfD. Este o consecință a politicii de migrație a erei Merkel.
Sfârșitul epocii de stânga
De când mă știu, de la începutul anilor 1970, această țară s-a dezvoltat de fapt întotdeauna spre stânga, indiferent cine a guvernat. Multe au fost bune, altele nu. Mai multe libertăți, mai multă participare, un stat social mai puternic, dar și tot mai multă birocrație. Și din ce în ce mai puțină presiune spre performanță. Faptul că o astfel de epocă se încheie la un moment dat și că lucrurile merg în direcția opusă, adică spre dreapta, este o evoluție istorică normală.
La noi au existat întotdeauna 10 sau 15 la sută dintre alegători care se poziționau extrem la dreapta. Adesea votau cu Uniunea (CDU/CSU). Însă rezultatele AfD depășesc cu mult acest potențial de dreapta clasic.
Mulți dintre acești milioane de noi alegători de dreapta nici nu au impresia că s-au deplasat spre dreapta. Dacă îi întrebi, de la cei mai în vârstă auzi adesea afirmații precum: „Gândesc la fel ca acum 20 de ani.” În special CDU (sau SPD) s-au schimbat. Ei înșiși mai puțin.
În realitate, majoritatea acestor noi alegători AfD nu pun deloc sub semnul întrebării realizările culturale ale acelui „Vibe Shift” din anii 1960. Nu vor să se întoarcă la tabuizarea homosexualității și la morala sexuală represivă a anilor 1950. Dar nu le place nici când travestiții își ridică fusta în fața copiilor.
Majoritatea noilor alegători AfD nu vor nici ca femeile să fie trimise înapoi la cratiță. Dar nici nu li se pare logic ca noțiunea de femeie să fie doar o idee, nu o realitate biologică, sau ca cineva să își poată schimba genul o dată pe an.
Majoritatea nu au nimic împotriva imigrației în sine. Vor însă ca imigranții infractori să fie expulzați – și anume toți, nu doar câțiva.
Nu vor să se întoarcă la pedagogia nuielei. Dar nu vor nici școli în care notele bune se dau pe degeaba.
Și așa mai departe. Așa sună noul „Vibe Shift”.
Politica de migrație: Problema principală a Uniunii este zidul de protecție (Brandmauer)
Adesea este vorba, mai exact, de corecții de curs, nu de o întoarcere la 180 de grade. Unele dintre acestea s-ar putea realiza teoretic și cu Uniunea, poate chiar și cu SPD. Însă „zidul de protecție” (refuzul de a colabora cu AfD) face ca AfD să aibă monopolul pe propuneri care li se par tot mai multor alegători mai degrabă rezonabile decât naziste.
Stânga politică a impus timp de decenii multe lucruri corecte. La un moment dat însă, a pierdut contactul cu o parte din baza sa și contactul cu realitatea. SPD, Verzii și Die Linke vor mai avea împreună majoritate, dacă lucrurile continuă așa, doar în câteva orașe mari și în câteva redacții. Zidul de protecție este încercarea – aparent de succes – de a atrage și Uniunea în această spirală descendantă.
Chiar dacă AfD eșuează încă o dată în Sachsen-Anhalt: dacă nu se schimbă nimic și dacă „democrația” nu va fi declarată un termen de luptă de dreapta și abolită, va guverna devreme sau târziu. La fel cum, în curând, dreapta va guverna în aproape toată Europa.
Mulți oameni devin de dreapta pentru că au senzația că țara le scapă de sub control și că devin străini în propria țară, fără a fi nevoiți să se mute. Mulți oameni sunt atașați de țara lor așa cum este ea. Printre greșelile istorice ale stângii germane se numără și dorința de a șterge orice raportare pozitivă la Germania. „Să piară Germania” nu este însă o lozincă câtuși de puțin mai inteligentă decât „Germania mai presus de toate”. Ura de sine nu este o ofertă politică atractivă.
Până și Willy Brandt și Helmut Kohl aveau patriotismul în ofertă.
