Curtea Europeană de Justiţie: Companiile pot interzice angajaţilor purtarea vălului islamic sau a altor simboluri religioase

14 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Curtea Europeană de Justiţie: Companiile pot interzice angajaţilor purtarea vălului islamic sau a altor simboluri religioase

Companiile pot interzice angajatelor musulmane purtarea vălului islamic, dar numai în cadrul unor reguli ce interzic şi alte simboluri religioase, a decis Curtea Europeană de Justiţiei, conform independent.co.uk.

Este primul caz dezbătut de instanţa europeană pe fondul mai multor dispute legale privind dreptul femeilor musulmane de a purta hijab la serviciu. “Un regulament intern care interzice simbolurile politice, filosofice sau religioase vizibile nu constituie o discriminare directă”, se arată într-o declaraţie oficială a Curţii.

“În absenţa unui astfel de regulament, dorinţa unui angajator de a lua în considerare solicitarea unui client de a nu mai beneficia de serviciile unui angajat care poartă văl islamic nu poate fi considerată o cerinţă profesională care ar exclude discriminarea”, se mai arată în declaraţie.

Două angajaţe din Belgia şi Franţa au ajuns la Curtea Europeană de Justiţie după ce au fost concediate pentru că au refuzat să-şi dea jos vălul. Angajata din Belgia lucra ca recepţioneră la G4S Secure Solutions, care are a interzis purtarea unor simboluri religioase sau politice la vedere, în timp ce reclamanta din Franţa este consultant IT  şi i s-a cerut să renunţe la hijab după reclamaţia unui client.

Disputa de la G4S, care a început în 2006, a avut la bază o regulă nescrisă privind interzicerea purtării oricărui simbol politic, filosofic sau religios de către angajaţi, dar regulamentul intern al companiei a fost updatat după ce femeia a început să poarte hijab. 

Deşi se aplică tuturor religiilor, Curtea Europeană de Justiţie a susţinut că nu este de neconceput ca astfel de reguli să fie considerate discriminatorii pentru că, indirect, vizează în special islamul.

CEJ a trimis cauza la Curtea de Casație franceză pentru a stabili dacă decizia a fost o "cerință profesională reală și determinantă" și dacă au existat reguli formale în vigoare care respectă reglementările antidiscriminare.

Avocatul general al instanței a recomandat să li se permită companiilor interzicerea vălului islamic, atât timp cât alte simboluri au fost interzise anul trecut, ca regulă generală.

Decizia CEJ, care creează un precedent la nivelul UE, vine cu o zi înaintea de alegerilor parlamentare din Olanda ", care au fost dominate de probleme de integrare și identitate. 

Parlamentul olandez a adoptat o interdicţie parţială a purtării vălului care acoperă întreaga faţă, dar legea nu a fost încă aplicată, în timp ce în alte ţări, precum Franţa, Belgia şi Bulgaria, astfel de interdicţii au fost deja instituite. Măsuri similare se preconizează şi în Germania.  

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră