La un an după lovitura de teatru a lui JD Vance, care a expus public fractura transatlantică, liderii europeni se reunesc din nou la München într-un context marcat de războiul prelungit din Ucraina, instabilitatea din Orientul Mijlociu și redefinirea radicală a politicii externe americane sub administrația Trump. Discursul secretarului de stat Marco Rubio este așteptat să clarifice direcția Washingtonului, în timp ce Europa este obligată să decidă dacă își consolidează autonomia strategică sau rămâne vulnerabilă într-o ordine internațională aflată în plină demolare, scrie o analiza Le Figaro
Fondată în urmă cu peste șaizeci de ani, Conferința pentru Securitate de la München este atât o cutie de rezonanță, cât și un amplificator al tuturor convulsiilor lumii. În 2007, discursul lui Vladimir Putin a consfințit, prin cuvintele sale revanșarde, ruptura dintre Rusia și lumea occidentală, anunțând războaiele care aveau să urmeze: Georgia în 2008, apoi Ucraina în 2014 și în 2022. La acea vreme însă, puțini lideri europeni au înțeles amploarea amenințării.
În 2025, vicepreședintele american JD Vance a anunțat fractura dintre cele două maluri ale Atlanticului, atacând violent Europa liberală, pe care o acuza că nu respectă libertatea de exprimare și că se lasă copleșită de imigrație, cu riscul de a-și îneca propria civilizație. Violența declarațiilor sale i-a lăsat pe europeni stupefiați. Directorul conferinței a ajuns chiar să plângă, văzând cum o lume — cea care menținuse pacea pe continent din 1945 — se prăbușește.
Aceste două șocuri succesive au provocat mai întâi paralizie, apoi o trezire lentă a europenilor, care au început să reinvestească bani și energie în bugetele lor de apărare. Cum trebuie gestionată ruptura transatlantică? Ce se poate face cu ordinea internațională, demolată cărămidă cu cărămidă de contestatarii ei? Cum poate fi dus la capăt războiul din Ucraina fără ca rezultatul să fie în detrimentul Kievului?
Acestea sunt principalele întrebări care vor fi puse în capitala Bavariei, unde se vor reuni, începând de vineri, peste șaizeci de șefi de stat și de guvern. Printre ei: Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz sau ministrul chinez de externe, Wang Yi. Anul acesta există doi mari absenți: Rusia lui Vladimir Putin și Iranul mollahilor, exclus după reprimarea sângeroasă a opoziției. În schimb, este prezent un invitat care anul trecut nu fusese acceptat: partidul german de extremă dreapta AfD.
Rana americană
În marile capitale europene, există o anumită ușurare că Statele Unite sunt reprezentate anul acesta nu de vicepreședinte, ci de secretarul de stat Marco Rubio, considerat mai puțin ideolog și însoțit de o delegație americană numeroasă. Pe fond însă, nimeni nu își mai face iluzii în privința îndepărtării Statelor Unite. Pentru fostul director Wolfgang Ischinger, „criza de credibilitate și de încredere este fără precedent” între cele două maluri ale Atlanticului. Rana americană provocată recent Groenlandei încă sângerează.
Titlul raportului care însoțește anual conferința rezumă starea de spirit: „În distrugere”. „Lumea a intrat într-o fază de demolare”, se arată în document. Iar Statele Unite, țara care a contribuit decisiv la edificarea ordinii internaționale, au devenit unul dintre motoarele acestei prăbușiri, alături de alți lideri care practică „politica buldozerului” și încalcă regulile dreptului internațional.
În doar un an, Donald Trump a pus sub semnul întrebării principiile centrale ale cooperării internaționale: de la marile instituții și comerțul bazat pe reguli, până la parteneriatele strânse cu aliații democrați.
În haosul mondial - cu războiul din Ucraina care se prelungește, Orientul Mijlociu în continuare în fierbere, Iranul dansând pe un vulcan, iar amenințările venind de la Moscova, Washington și Beijing - Europa, dezorientată, se confruntă cu momentul adevărului. Se va consolida sub presiunea economică, militară și informațională sau se va prăbuși? Va găsi resursele necesare pentru a se opune actorilor care îi doresc dezintegrarea, precum și pe cea a organizațiilor sale, Uniunea Europeană și NATO?
Capacitatea de acțiune
Europa, care mult timp a contat pe protecția Statelor Unite în materie de securitate, resimte din plin efectele acestor schimbări. Continentul este încă traversat de două orientări care coexistă.
Prima dorește menținerea implicării americane în Europa. Speră ca discursul lui Marco Rubio să fie mai conciliant decât diatriba lui Vance din 2025 și să deschidă noi perspective. Nimic nu este însă sigur. Rubio ar urma să confirme noile priorități europene ale Americii: după München, el va vizita doi aliați ai lui Donald Trump de pe continent — Ungaria lui Viktor Orbán și Slovacia lui Robert Fico.
A doua orientare insistă asupra necesității dezvoltării rapide a unor capacități proprii de acțiune și asupra imperativului unor investiții masive în apărare. Nu mai așteaptă vreo schimbare de direcție la Washington.
În fața acestor provocări, care vor domina discursurile de la München, Europa se află într-un punct de cotitură. Dacă nu găsește mijloacele de a deveni o putere, riscă dezintegrarea. Dar transformările lumii reprezintă și o oportunitate majoră de a se reconecta la istorie - dacă statele care o compun vor ști să profite de acest moment.
