De la preluarea puterii de Emmanuel Macron în 2017, Franța – patria Iluminismului și a Declarației Drepturilor Omului – a intrat într-un proces sistematic de restrângere a libertăților fundamentale. Sub pretexte de securitate, combatere a terorismului, urii online sau „protecție a minorilor”, statul francez a adoptat legi și politici care au transformat excepțiile în norme permanente, iar cetățenii în suspecți permanenți. Jurnaliști, activiști, organizații civice și utilizatori ai platformelor digitale au fost vizați prin cenzură directă, supraveghere și presiune administrativă. Aceasta nu este teorie: faptele documentate de experți și ONG-uri demonstrează o cadență clară de măsuri liberticide între 2017 și 2026.
2017 – Legea SILT: Excepția devine normă: supraveghere și restricții preventive fără control judiciar
Legea SILT, adoptată în 2017, marchează un moment de ruptură grav. Măsurile excepționale introduse după atentatele teroriste din 2015 au fost integrate permanent în dreptul comun, transformând Franța dintr-un stat în care libertățile sunt regula, într-un stat în care excepția devine normă. SILT permite autorităților administrative – nu instanțelor – să impună restricții de circulație sau de domiciliu, să efectueze percheziții nocturne fără mandat judiciar, să închidă spații sau asociații pe baza unor simple suspiciuni și să instituie zone de securitate cu controale extinse. Problemele nu stau doar în severitatea acestor măsuri, ci în logica lor preventivă, bazată pe noțiuni vagi precum „amenințare gravă” sau „radicalizare”, fără probe prezentate public și fără contradictorialitate reală. Jurnaliști, magistrați și ONG-uri avertizează de ani de zile că SILT nu este o lege antiteroristă clasică, ci un instrument de normalizare a supravegherii și restricției libertăților, cu efecte directe asupra vocilor critice.
2018 – Legea „anti-fake news”: Statul arbitru al adevărului în campaniile electorale
În 2018, legea „anti-fake news” a fost prezentată oficial ca un instrument de protecție a democrației în campaniile electorale, dar a introdus un mecanism periculos de cenzură accelerată. Autoritățile și actorii politici puteau solicita eliminarea rapidă a informațiilor considerate false, decizia fiind luată în câteva zile sau ore, fără dezbatere publică. Platformele digitale erau obligate să coopereze activ cu statul, iar definiția vagi a „informației false” lăsa loc interpretării politice. Legea muta arbitrul adevărului din spațiul public și jurnalistic în mâinile statului și ale platformelor, favorizând autocenzura și supracenzura, și submina dezbaterea electorală, transformând cetățeanul într-un individ incapabil să judece singur.
2019 – Legea „anti-casseurs”: Criminalizarea protestului și instaurarea fricii ca instrument de control
Anul 2019 a adus legea „anti-casseurs”, prezentată ca protecție a ordinii publice, dar care criminalizează manifestarea însăși și introduce frica ca metodă de control social. Autoritățile pot emite interdicții preventive individuale pentru persoane suspectate că ar putea perturba demonstrațiile și pot împiedica participarea la proteste fără condamnare. Legea a fost folosită masiv împotriva Vestelor Galbene, vizând protestatari pașnici sau jurnaliști, iar atmosfera de intimidare a devenit norma, chiar dacă unele dispoziții au fost ulterior cenzurate de Curtea Constituțională.
2020 – Legea Avia: Platformele digitale, brațul executiv al cenzurii
În 2020, legea Avia, promovată ca răspuns la ura online și dezinformare, a dat platformelor private puterea de cenzură fără control judiciar real. Platformele erau obligate să șteargă conținut considerat „urăcios” în 24 de ore, iar frica de amenzi a generat supracenzură masivă, afectând satire, critici politice și dezbateri legitime. Legea a fost aproape complet cenzurată de Curtea Constituțională, dar simbolul represiunii digitale rămâne: statul a încercat să transfere controlul discursului public în mâinile entităților private.
2021 – Legea „separatism”: Dizolvări administrative și controlul organizațiilor civice
Legea „separatism” din 2021 a extins puterea statului de a dizolva asociații fără proces judiciar, pe baza evaluărilor interne privind „discurs sedicios” sau „promovare a ideologii separatiste”. Vizează organizații civice, școli private, ONG-uri sau grupuri religioase pașnice, transformând libertatea de asociere și pluralismul civic în instrumente de reglementare a conformității, nu drepturi protejate.
2021 – Crearea Viginum: Agenția de supraveghere digitală și „interferența rusă” în România
În același an, crearea agenției Viginum a instituit un mecanism de supraveghere și cenzură digitală, semnalând conținut online către platforme și autorități fără transparență sau control judiciar. Agenția a fost implicată direct în rapoarte privind presupusa „interferență a Rusiei” în alegerile din România, acuzații intens mediatizate, dar niciodată dovedite, folosite ulterior pentru justificarea cenzurii și a extinderii controlului informațional la nivel european.
2023-2024 – Legi de supraveghere digitală: Camere algoritmice și blocarea site-urilor sub control european
Între 2023 și 2024, legea JO a autorizat supravegherea video prin algoritmi, iar legislația europeană (SREN și DSA) a consolidat rolul Arcom - CNAul francez - pentru a bloca site-uri și a modera conținutul online pe baza sesizărilor prioritare. În practică, aceste măsuri dau putere considerabilă statului și platformelor digitale de a controla ce se publică pe internet și de a supraveghea activitatea cetățenilor.
2025-2026 – Controlul digital total: Anonimat online eliminat, cenzură globală și presiuni asupra platformelor
Anii 2025-2026 marchează escaladarea controlului digital total: accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale este permis doar cu identificare obligatorie, anonimatul online fiind desființat. Proiecte împotriva VPN-urilor restricționează instrumentele de confidențialitate, iar perchezițiile la birourile X France din februarie 2026, pe baza acuzațiilor de „neaplicare suficientă a cenzurii”, arată presiunea directă asupra platformelor. Presiunile europene prin DSA forțează cenzura globală, inclusiv asupra utilizatorilor din SUA, iar Twitter Files France, publicate în 2025, demonstrează coordonarea stat-platforme pentru eliminarea conținuturilor critice. Efectele sunt concrete: blocări bancare, dizolvări de organizații și algoritmi părtinitori, ceea ce definește un totalitarism „soft” în care libertatea de exprimare este sacrificată în numele controlului.
Franța alunecă astfel spre un autoritarism subtil, iar vocile critice atrag atenția asupra pericolului. François Sureau, avocat renumit și membru al Consiliului Constituțional, denunță restrângerea drepturilor civile, iar organizații independente precum Basta! și La Relève et La Peste documentează zeci de măsuri liberticide implementate în ultimii nouă ani.
Revoltător, dar factual: cenzura macroniană afectează întreaga societate și ridică semne de întrebare asupra modelului european de stat de drept.
