„Este mai grav decât vă imaginați, UE trebuie trasă la răspundere": Tom Vandendriessche, eurodeputat belgian din partea Vlaams Belang a scris pe reteaua X ca va solicita o dezbatere în Parlamentul European privind acuzațiile din raportul american care semnalează ingerințe și cenzură politică în mediul digital. Subiectul vizează modul în care instituțiile UE ar fi presat platformele online să limiteze conținuturile conservatoare înaintea alegerilor, ridicând întrebări despre libertatea de exprimare și controlul democratic al proceselor electorale. Comisia Europeană că a exercitat presiuni directe asupra marilor platforme digitale, inclusiv TikTok, pentru a cenzura conținuturi conservatoare înaintea mai multor alegeri naționale din UE, începând cu 2023
Tom Vandendriessche, eurodeputat belgian din partea partidului Vlaams Belang, acuză Comisia Europeană că a exercitat presiuni directe asupra marilor platforme digitale, inclusiv TikTok, pentru a cenzura conținuturi conservatoare înaintea mai multor alegeri naționale din UE, începând cu 2023. Acuzațiile se bazează pe documente interne confidențiale ale Uniunii Europene, făcute publice într-un raport al Comisiei Juridice a Congresului american, raport care a declanșat un val de reacții politice și mediatice.
Potrivit lui Vandendriessche, ceea ce Comisia Europeană prezintă drept „combatere a dezinformării” este, în realitate, o infrastructură de control al discursului politic, activată strategic în perioade electorale. „Este mai grav decât vă imaginați”, avertizează eurodeputatul, susținând că a analizat dosare interne de cenzură gestionate la nivelul UE.
Unul dintre exemplele invocate, în afara de cazul României, este cazul Olandei. Conform documentelor citate, Ministerul olandez de Interne a fost desemnat „trusted flagger” (semnalizator de încredere) în baza Digital Services Act (DSA) chiar înainte de alegeri. Acest statut îi permite instituției să semnaleze prioritar conținuturi către platforme, cu efecte rapide de moderare sau eliminare. În interpretarea eurodeputatului flamand, măsura a oferit guvernului aflat la putere „arme suplimentare de cenzură împotriva opoziției”.
Vandendriessche merge mai departe și vorbește despre existența unui manual intern al UE, intitulat „Borderline Content”, care nu vizează activități ilegale, ci discursuri perfect legale: opinii critice la adresa UE, satiră politică, poziții anti-imigrație sau simple meme-uri.
„Nu luptă împotriva criminalității. Construiesc o listă neagră de opinii care trebuie îngropate”, afirmă eurodeputatul.
Un punct extrem de sensibil al acuzațiilor îl constituie clasificarea criticilor la adresa imigrației. Potrivit documentelor prezentate, opoziția față de imigrația în masă este încadrată drept „extremism violent de dreapta”. În opinia lui Vandendriessche, aceasta este o re-denumire deliberată a unor poziții politice legitime, tocmai pentru a justifica suprimarea lor.
De asemenea, eurodeputatul susține că, în preajma alegerilor, afirmații precum „există doar două genuri”, „copiii nu pot fi trans” sau „opriți sexualizarea copiilor” au fost tratate de platforme drept „hate speech”, în urma orientărilor europene.
„Dacă asta este ură, atunci ce anume încearcă UE să normalizeze?”, întreabă retoric Vandendriessche.
Concluzia sa este tranșantă: „Asta nu este luptă împotriva dezinformării. Este Comisia care încearcă să controleze alegerile prin controlul vorbirii”.
În mesajul final al thread-ului, eurodeputatul anunță că va cere, în următoarea sesiune plenară a Parlamentului European, o dezbatere de urgență pe acest subiect. Ulterior, intenționează să insiste pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze „fiecare contact din culise” dintre Comisie și platformele digitale implicate.
„UE trebuie trasă la răspundere”, afirmă el.
Thread-ul lui Vandendriessche se înscrie într-o campanie mai amplă împotriva cenzurii digitale, care a fost amplificată de figuri precum Elon Musk și contestată de stânga europeană. Aceasta din urmă respinge acuzațiile, susținând că este vorba despre un atac politic asupra mecanismelor de reglementare a conținuturilor ilegale. Dincolo de polemică, documentele invocate ridică însă o întrebare incomodă pentru Bruxelles: unde se termină protejarea spațiului public și unde începe manipularea procesului democratic?
1/6 As a Member of the European Parliament, I looked through the EU censorship files.
— Tom Vandendriessche (@TomVandendriese) February 4, 2026
It’s worse than you thought.
???? Receipts below ????



