A fost descoperit un jurnal nazist care conține locațiile unor comori estimate la miliarde de euro

04 Iun 2020 | scris de A.A.
A fost descoperit un jurnal nazist care conține locațiile unor comori estimate la miliarde de euro

Un jurnal din timpul celui de-al Doilea Război Mondial ce se presupune că prezintă locațiile și hărțile mai multor locuri unde sunt ascunse comori de miliarde de euro furate de naziști a apărut în lumina reflectoarelor, transmite FoxNews.

Jurnalul a fost scris de un ofițer SS sub pseudonimul ”Michaelis”, transmite site-ul de presă polonez The First News (TFN). Acesta conține toate planurile lui Heinrich Himmler care a dorit să ascundă opere de artă, artefacte, aur și alte comori pe care naziștii le-au furat în timpul războiului. Documentul conține și o hartă a celor 11 locații unde sunt ascunse aceste comori inclusiv cea a unui castel din secolul al 16-lea din Roztoka, Polonia.

În cele 11 locații se presupune că sunt ascunse peste 30 de tone de aur. Acesta ar fi îngropat pe fundul unei fântâni la aproximativ 60 de metri sub castelul Hochberg Palace. TFN a precizat că aurul ar fi estimat la mai multe miliarde de euro.

Timp de decenii după război, jurnalul lui ”Michaelis” a fost ţinut în secret, ascuns în oraşul german Quedlinburg.

Documentul se afla în posesia unei loje masonice vechi de peste 1 mileniu, în rândurile căreia se aflau şi ofiţeri nazişti în perioada celui de-al Treilea Reich.

Unul dintre membri ar fi fost chiar ”Michaelis”, care era responsabil de transporturile naziste în regiunea de sud-vest a Poloniei, conform TFN.

Directorul acestei fundații, Roman Furmaniak, a declarat reporterilor TFN că este convins că locațiile precizate în jurnal sunt adevărate. ”Pe baza informațiile obținute din hărți cred că am descoperit locația fântânii de sub castel”.

Documente adiţionale indică faptul că, după ce au ascuns comoara, naziştii i-au ucis pe martori, le-au aruncat trupurile în fântână şi apoi au închis puţul dinamitându-l.

Experţii au determinat că jurnalul a fost scris într-adevăr în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, însă autenticitatea sa trebuie să fie confirmată şi de Ministerul polonez al Culturii.

Comoara a fost ascunsă în Silezia Inferioară, o regiune din Polonia ce a căpătat notorietate în timpul dar şi după cel de-al Doilea Război Mondial pentru cantitatea impresionantă de bunuri furate pe care naziştii le-au ascuns acolo, conform Ministerului polonez de Externe.

Silezia Inferioară era împânzită de peşteri, mine şi tuneluri, precum şi de castele şi palate cu catacombe adânci şi vechi, ce le ofereau naziştilor ascunzători ideale pentru operele de artă şi aurul furat.

Naziștii au jefuit 5 milioane de opere de artă

După război, Art Looting Intelligence Unit (ALIU) - biroul înfiinţat de guvernul american pentru a da de urma comorilor furate şi ascunse de nazişti - l-a identificat pe directorul Muzeului Sileziei, pe nume Günther Grundmann, ca având legătură cu operele de artă ascunse în Silezia Inferioară.

Grundmann a creat o listă cu 80 de locaţii din Silezia Inferioară - dintre care una este Palatul Hochberg - unde au fost ascunse aceste comori, însă multe dintre ele sunt considerate definitiv pierdute după ce ar fi fost descoperite de Armata Roşie aflată în ofensivă la sfârşitul războiului, conform MAE polonez.

Naziştii au jefuit aproximativ 5 milioane de opere de artă de la familii înstărite de evrei, muzee şi colecţii particulare, iar o echipă de 350 de ofiţeri aliaţi, curatori şi experţi în artă, denumiţi generic ”Monuments Men” (unitatea de investigaţii din cadrul ALIU), a fost însărcinată să găsească aceste opere de artă după capitularea Reich-ului.

Într-o singură astfel de ascunzătoare folosită de nazişti, în minele de sare din Altaussee, Austria, au fost găsite mii de tablouri furate, cărţi rare, statuete şi tapiserii.

O încărcătură de explozibili urma să fie detonată pentru a surpa definitiv accesul în minele de sare în eventualitatea în care Reich-ul pierdea războiul, însă nu a fost detonată, conform unei ştiri prezentată de ABC News în 2013.

În prezent, aproximativ 63.000 de opere de artă şi obiecte de valoare furate de nazişti de la evreii polonezi sunt în continuare dispărute, iar autorităţile poloneze le caută în continuare pentru a le returna urmaşilor.

În ceea ce priveşte comoara ascunsă în fântâna palatului Hochberg, proprietarii din prezent doresc să renoveze palatul care este căzut în ruină, iar aceste lucrări de renovare vor include şi căutarea acestei fântâni şi a comorii pe care se presupune că o ascunde.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră