La scurt timp după ce Ilie Bolojan și-a preluat mandatul de premier, scriam în capitolul al douăzeci și doilea din cartea Vremuri depresive un text care anticipa ceea ce avea să urmeze. Numai că nu era nimic nou, lucrurile se petrecuseră la fel și în urmă cu un secol...
Nici nu s-a înscăunat bine la palatul ăl' mai scunduț, că „a început criza, o lungă criză bugetară. De mai multe luni, s-au pornit să comprime bugetul o serie de miniștri, grabnici la economii, şi, în timpul din urmă, au apărut, pe rând: «curbele de sacrificiu», «impozitele pe salarii», «reducerile de funcţionari», «desființările de școli», «forfecările de fonduri pentru materiale» etc.
Lefurile au început a se plăti cu câte o lună întârziere, ordonanțe emise de autorităţile în drept nu se mai pot încasa şi bugetul general al statului s-a votat pe fugă, într-o noapte.
Toate semnele sunt că ne aflăm într-o panică financiară fără precedent. Acţiunile plăsmuitorilor noştri de buget sunt incoerente, ca ale unor oameni care au avut vise rele: faraoni care s-au pomenit deodată cu cele şapte vaci slabe în față.
În postura aceasta, de oameni care şi-au pierdut capul, guvernanţii actuali se silesc să stârnească mila contemporanilor, prezentându-se pe cât pot în haină de sacrificați, de oameni care ispășesc păcatele altora. Dacă n-ar fi ipocriţi şi dacă n-am trage noi ponoasele politicii lor, i-aş prezenta sub forma amuzantă a unor improvizați cu aer de naivitate.
Dar e ceva mai grav în politica guvernului actual. Economii aceştia, din vremea celor şapte vaci slabe, au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să ruineze bugetul, nu mai mult decât în doi ani de destrăbălare. După ce au muls cu frenezie cele şapte vaci grase, acum se miră de stârpiturile patrupede la care au ajuns. (…)
Era un personaj mitic care ajunsese, din pricina unei condamnări a zeilor, să transforme în aur tot de atingea. Guvernanţii noştri suferă de altfel de condamnare: spurcă tot ce ating. lată un principiu bun, descentralizarea, care a fost aproape compromis de aplicările actualei cârmuiri. În loc de descentralizare, am obţinut o sporire de etape în formalismul nostru birocratic și, mai ales, am obținut o enormă sporire de funcționari şi de alte cheltuieli. (…)
Dar e prea târziu: târziu în guvernarea lor şi târziu în epoca noastră. Guvernarea lor a durat de-ajuns ca să dovedească oricui că vaca e vacă şi nu leu; iar epoca noastră, deși mai admite parabole, nu le crede.
Bugetul nostru e «vacă slabă», fiindcă l-aţi supt, l-aţi zvântat ca nimeni alții, trâmbiţaşilor pe goarna cinstei. Şi lucrurile iau o formă confuză îngrijorătoare, pentru că aţi fost incapabili şi hămesiţi, crainicilor de răspântie politică la malul apei tulburi”[1].
Nu, nu-i vorba despre „guvernarea Bolojan”, deși asemănarea este izbitoare, nu ? Cele șapte vaci slabe… bugetare este un text vechi de aproape un secol, însă, nu-i așa ?, istoria se repetă, pârdalnica !
Și ca să vedeți că nu glumesc, vă mai zic una la fel de actuală, mama ei de învârtire în cerc ! Cică „o regie autonomă este o tovărășie în care statul pune capitalul, administratorii pun buzunarele goale, și, din rezultatele afacerii, statul proprietar ia riscul, iar funcționarii iau câștigul”[2]. După cum observați, lucrurile stau aidoma și astăzi, semn al încremenirii timpului românesc… Iată de ce trebuie să nu ne mai mirăm că suntem cum suntem, iar celor care strâmbă superior din nas când li se spune că situația socială, economică și politică din România acestor zile (dar și din Europa !) aduce îngrijorător cu cea din anii '30 le zic doar să pună mâna pe cărțile de atunci și să-și deschidă mintea tiktokizată !
