Ieri, dis-de-dimineaţă, am dat fuga lui Panduru până la fereastră să văd valona mult visată şi mult aşteptată. Mi-o închipuiam roşie-n obraji, stând lângă un semafor cu verdele aprins, jumătate blondă, jumătate brună, cu picioarele începând la Bruxelles şi terminându-se la Anvers, cu ochii negri şi mari cât istoria Belgiei, cu buzele roşii ca pădurile toamna, spunând: „Je t’aime Steaua Bucharest”. I-aş fi răspuns că e frumoasă ca echipa pe care o iubeşte şi că pe la noi apa minerală este mult mai ieftină ca aici la Bruxelles, unde face fix patru dolari sticla de 250 mililitri. Păi, iubita mea, cu banii ăştia în România, dacă te enervezi puţin, poţi să cumperi o întreprindere de stat cu portar cu tot. Şi i-aş mai fi spus că fete urâte ca-n Bruxelles, hai că m-am enervat, nici măcar în Pantelimon nu găseşti. Aşadar, mă uitam în stradă, şi chiar regală fiind ea, nu era călcată de nici un rege, căci după cum ştiţi cu toţii, Gică Hagi activează la Barcelona. Doar ploaia curgea liniştit pe caldarâmul străzii. Ploua mărunt şi sâcâitor, atât de sâcâitor, încât să-i enerveze pe jucătorii Stelei, să le tragă o mamă de bătaie bruxellezilor… Dar, din păcate, băieţii noştri n-au reuşit să le dea nici măcar o verişoară de bătaie, aşa că se vor întoarce în patrie doar cu un punct şi 300.000 de dolari. Şi cum până să decoleze avionul pentru a mă aduce mai aproape de dumneavoastră a mai rămas doar un crâmpei de timp, vă spun de pe acum, bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
