Lunea Patimilor sau Taina Smochinului neroditor

13 Apr 2020 | scris de Pr. Constantin NECULA
Lunea Patimilor sau Taina Smochinului neroditor

Suntem în direct cu Evanghelia- așa ar trebui să scriu, corespondent la Ierusalim fiind. Încercăm să vă ținem în apropierea Sărbătorii ca adânc de cunoaștere a voii lui Dumnezeu. Îngăduiți să citiți. În această seară începem ceea ce numim a fi Săptămâna Patimilor sau Paștele Crucii. În mod cert aceasta începe, ca rânduială a textului evanghelic, cu Sâmbăta lui Lazăr, adăugând astfel zilelor săptămânii Patimilor încă două zile. Ele alcătuiesc o întreagă școală duhovnicească în care să învățăm conținutul unei astfel de perioade cum este cea pe care o parcurgem. În ziua întâi, ce o vom numi Lunea Patimilor, avem la îndemână două texte ale Evangheliei. Un text se citește seara, la Denii- care sunt slujbe ale dimineții (Utrenii) făcute seara, de parcă ar grăbi venirea zilei următoare, scurtarea timpului de așteptare. Este vorba despre Evanghelia de la Matei (21.18-44). O altă Evanghelie este citită dimineața de luni- la vremea în care Liturghia (numită a Darurilor mai înainte sfințite) se unește cu vecernia, adăugând parcă grabă la graba emoțiilor din timpul acesta al postirii ce ne aduce aproape, tot mai aproape de Înviere. Textul este tot din Evanghelia de la Matei (24.3-35).

Cântarea la strană, ce poate fi acum, în liniștea carantinei ascultată cu și mai mare atenție, este sprijinită de textul uneia dinte cele mai frumoase cărți din teologia ortodoxă: Triodul. Folosit dinainte de a începe postul propriu-zis (primele pagini sunt cântate la Duminica Vameșului și Fariseului)  Triodul este cartea care exprimă imnografic cea mai frumoasă teologie a postirii, iubirii, pocăinței și Învierii. Îl vom închide numai Sâmbătă la prânz, când se încheie perioada Postului cu impresionanta Liturghie din Sâmbăta Mare slujită, parcă, pe masa de altar așezată în miezul unui iad golit de draci- Domnul străbătând cu Învierea Sa cele mai de jos ale pământului. Triodul se încheie la vremea în care Lumina cea nematerialnică străbate eterul lumii și se arată la Mormântul Domnului din Ierusalim.

Luni, așadar, în seara aceasta când povestim împreună despre Săptămâna ce începe, la Denie se aude cântarea: „Cinstitele Patimi au răsărit lumii în această zi ca niște lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primește a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om”. Ea pregătește lectura celei dintâi Evanghelii. În miezul ei un ...smochin. Pe când Domnul se întoarce obosit și hămesit în Cetate, pe cale, un smochin nu răspunde foamei Sale. Oferă frunze nu fructe. Domnul îl usucă din cuvânt, Apostolii fiind marcați de această uscare de smochin. Hristos îi îndeamnă să vadă dincolo de smochinul uscat. Să înțeleagă că așa este construit mecanismul credinței: să mute munții din loc. Că forța mișcării credinței este rugăciunea. Apoi Evanghelia ne dovedește adâncul de răutate al arhiereilor și bătrânilor din popor care-i caută pricină de arestare Domnului.

Răspunsurile tăioase și inteligente, fundamentate în Scriptură- așa cum numai Dumnezeu știe Scriptura- pilda stăpânului căruia-i este ucis fiul de către arendașii ce se credeau stăpâni peste moșia lui și legătura pe care Hristos o așează fundament primirii neamurilor la Împărăție sunt fibrele de lumină ale acestei lecturi. Evanghelia se încheie cu aceste cuvinte: „De aceea vă spun că se va lua de la voi- tocmai vestea Evangheliei-  și se va da neamului care va face roadele ei”- neamul creștinilor. Sunt paginile Scripturii- deloc singulare- care ne dovedesc luciditatea Domnului în asumarea Pătimirii. Golgota nu e un moft de Dumnezeu Întrupat, ci punctul final al trădării noaste umane. De arendași în lumea ce ne-a dăruit-o Tatăl, iar noi am furat-o, ne-am îngăduit să o transformăm într-o lume după chipul și asemănarea noastră. Ne-am însușit numai pământul nu și pe Dumnezeu. Și asta o spune Hristos celor care știau că aveau să-i ucidă Trupul din care va frânge pentru înveșnicirea și mântuirea noastră. Cred că e momentul din Postul Mare în care, chiar „carantinați”, ar trebui să ne întrebăm: ce am făcut cu darul vieții ce mi-a fost dat de Dumnezeu? La ce am redus viața mea? Cum trăiesc ce mi-a dat să trăiesc?

El care în zori urcă panta anevoioasă dinspre Betfaghe, iar, spre Ierusalim. Fără strigăte de încurajare și bucurie, cu smerenie și curaj. Fără să mai provoace admirația mulțimii, ci ura nelămurită a celor puși să crească sufletește poporul. De aceea să nu vă mirați că astăzi unii sunt orbi la Hristos și Biserică și scot mereu la vedere doar ura lor. Inapetența la Dumnezeu vine din așezarea lor în ordinea arendașilor, oamenilor plătiți să păzească o moștenire ce nu au creat-o. Să nu vă tulbure. Citiți atenți, de fiecare dată, miezul pildei. Nu. Nu e vorba de pierderea lor cu răutate ci de faptul că numele lor se pierde în pelteaua de Dinu Păturică ce s-au vrut Hristos.

A doua Evanghelie a zilei e și mai limpede în ce privește luciditatea Domnului dinaintea Morții pe Cruce. Întregul text este o proorocie în care Domnul ne dovedește cum vede firea umană din interiorul neputinței sale. Dar și modul în care a Doua Sa Venire (Parusia) se deschide prin cea Dintâi- de care amintim din plin în săptămâna aceasta. Textul pare o amenințare, la prima lectură. El nu este decât o relatare a unui orizont pe care ura și mediocritatea umană îl vor deschide prin răstignirea Iubirii Întrupate. Din clipa înălțării pe Cruce a Trupului Domnului Hristos, o dată cu Moartea Sa, numărătoarea inversă care descoperă adevărul din textul acestei Evanghelii (Matei 24.3-35) a început. Inevitabil. Unii cred că

Apocalipsa e aproape abia acum. Nicidecum. A fost mereu, descoperită mereu de Dumnezeu și prin Biserică. De aceea dincolo de aspectul său apocaliptic sensul lecturii acesteia este unul de încurajare. Cât timp există smerenie și pocăință cronometrul apocaliptic al celei de-a Doua veniri se odihnește. Se constituie extra-time-ul de îngăduință.  Dar mai trebuie amintit un lucru. În timpul Dumnezeieștii Liturghii- pe care unii o cred doar pâine și vin- înainte de împărtășirea cu Însuși Trupul și Sângele Domnului Hristos- cum mărturisesc creștinii care citesc atent Scriptura (nu doar o citează cauzal)- preoții și apoi credincioșii mireni (adică unși cu Sfântul Mir, biserica neavând pur și simplu laici) trăiesc această realitate a unei Veniri în Trup și Sânge a Mântuitorului. De fiecare dată, cu fiecare Liturghie. Aducând sfârșitul la Azi.

 Îngăduiți-mi și un alt gând. E vremea când, concentrați pe Covid-19, pe victime și morți, e posibil să uităm celelalte tranșee ale rezistenței umane. Vă  rog nu uitați căminele de bătrâni, asociațiile și așezămintele ce protejează copiii, victimele abuzului și violenței și nici penitenciarele. Fiți alături de oamenii aceia ca și cum ați fi alături de Hristos. Cel Care vine mereu, mai cu adevărat, în fiecare făptuire a binelui.

Nu lăsați nici un cotlon de viață socială nesprijinit. Ajutați să fie Paște și în casa celui ce nu crede că i se poate dărui un Paște. Asistăm acum la adunări- scăderi, coloane aritmetice și raportări de date. România nu poate fi doar o listă de cifre și procente. România este suma vieților noastre. Să ne facem toți o singură echipă: Paști pentru România! Curaj. Este seară și mâine e iar dimineață...Urcăm spre Înviere! Fiți smochini rodnici iubirii lui Hristos!

 

Părintele Constantin Necula

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră