Cu o noapte în urmă, imediat după meci, cuvintele n-au mai vrut să mă asculte. Se înecaseră toate în lacrimile stoarse dintr-o pagină de istorie scrisă într-un San Francisco străin cu nişte porţi prea mici pentru o echipă prea mare, aşa cum este cea a României. Cuvintele strigau după ajutor şi prin preajmă nu era nici o maşină de scris care să le salveze, să le scoată la mal pentru a le pune pe hârtie. „Numai român să nu fii pe lumea asta”, îţi vine să-i strigi în faţă ISTORIEI după care să-i tragi o pereche de palme. Ca să vadă şi EA că mai suntem şi noi pe pământ. Îşi aduce atât de rar aminte de noi. Şi atunci, când o face, parcă o face cu jumătate de secol. ISTORIA de o vreme încoace şi-a cumpărat calculator, punând pe disketă toate revoluţiile războaiele, tratatele de pace. De aia n-a uitat că acum paroape cinci ani, în România a avut loc o REVOLUŢIE şi i s-a părut că ar fi prea repede şi prea mult să mai aibă loc una. Doamne şi dacă n-am fi fost cei mai buni. Pentru că echipa României a fost la acest Capionat Mondial cea mai bună. Adică este. Deoarece, Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu şi ceilalţi joacă în continuare în inima mea. Şi n-o să poată nimeni, niciodată să-i scoată din acest campionat. Aşa că vă invit să veniţi să vedem împreună semifinala şi apoi finala în care va juca cea mai frumoasă şi bogată echipă a turneului ROMANIA. Bună dimineaţa şi lasă că vine el Campionatul European şi le scoatem tuturor suedezilor din lume şi nu numai lor fotbalul din cap.
MARIUS TUCĂ
