Inima Bucovinei e vie!

23 Mai 2020 | scris de Pr. Constantin NECULA
Inima Bucovinei e vie!

Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stingherit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie asta începutul învierii unui Neam ce-și negociază prea ușor sufletul cu ce-i care-i fură răzeșia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici putem face o transfuzie de plasmă duhovnicească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în tristeți nemeritate. Bucovina a fost zilele acestea locul din România prin care Dumnezeu s-a pogorât să ne lumineze vremurile!

Am cules întreaga zi roua lacrimii din gene. Bucovina și-a plâns Păstorul. Plecat la vreme de pandemie parcă să-și însoțească morții Sucevei din pricina bolii. I-a fost greu să-i lase singuri. Iar celor vii le-a fost greu să-l lase să plece fără dragostea lor. Desigur că prea marea apropiere de sicriu a unor persoane nu este în regulă. Dar, au fost mii, zeci de mii – îndrăznesc să vă îndemn să revedeți filmările din sera venirii Acasă, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou și să remarcați grija oamenilor să nu atragă ponegriri și sminteli.

Admirabilii bucovineni pare că și-au așezat bunda mândriei naționale pe umerii încovoiați de griji și s-au plecat cu smerenie la fruntea de duh a Vlădicului Pimen. Ce i-a făcut să iasă în stradă? Ce i-a unit cu el? Îndrăznesc să spun că inclusiv prigonirea Bătrânului din ultimele zile i-a adus pe oameni aproape de el. Nu. În Bucovina subțirimile de alcov politic ori din partea urâtă a presei de pe Dâmbovița (și nu numai) nu țin, nu mișcă. De la Vodă Ștefan încoace, trecând prin lunga iarnă a Imperiului, Bucovina nu s-a lăsat din poziția de încordare întru Libertate. De aceea a biruit și astăzi. Cuminte. Dincolo de predicile remarcabile ale Părinților Arhierei – aș zice în duhul Vlădicului Pimen – dincolo de mesajul Părintelui Patriarh ori al oficialităților – nu pot să nu remarc mesajul Președintelui – au fost oameni.

Cei patru „mascați” care au dus sicriul în prima seară au făcut-o cu o gingășie de gest care nu putea trece neobservat. Sunt printre oamenii pe care combinezonul nu i-a împiedicat să-și arate inima. Tristețea radioasă a călugărilor ori frumusețea gestului înfloririi catafalcului din grija de drag a oamenilor, rândurile de preoți și credincioși care – știind că nu pot participa la înmormântarea – l-au așteptat în drumul pe care Vodă Ștefan însuși îl parcurgea de la Fălticeni ori Baia către Cetatea de Scaun, cântând înlăcrimat Hristos a Înviat au fost reținute pe pelicula adevărului momentului mai atent decât pe aceea a știrilor. Am vibrat cu fiecare gest. Dar, mai ales am vibrat când cortegiul „voievodal” s-a apropiat de Putna, cetatea de Duh a Măriei sale Vodă Ștefan. Oamenii în stradă, unul lângă altul precum oștenii când trecea Voievodul, însoțiți de copii nevinovați cu flori în mână. O Țară l-a întâmpinat. Volta ușoară a cortegiului până în dreptul porților, acolo unde Părintele Stareț (apropo de știri false, era acolo!) a rostit cuvânt de rugăciune.

Ușor, apoi, cortegiul a urcat mai spre munte, spre Sihăstria de suflet a Avvei Pimen – vlădicul monah deplin – unde răzeșii de duh ai Bucovinei au dat în bucium. Vestind peste Obcine și Cer că s-a întors acasă Păstorul. Gingășia ce mi-a rupt inima ca s-o vindece a fost însă o inegalabil de diafană interpretare a Baladei lui Ciprian Porumbescu. O copilă smerită și cu teama de a nu călca linia de var trasată pe jos, ca să păstreze distanța, a pus tot sufletul copilăriei bucovinene în arpegiile inconfundabile ale Măiastrului din Stupca ce au rupt zăgazul de înalt al muzicii inimilor rănite de tristețe.  Poporul cel mândru și tandru al Bucovinei a dat semn de onor la Arhiereu. Știau că a fost cu ei mereu. Că nu era străin de viața și nici indiferent la moartea lor. L-au ascultat rugându-se și acum se rugau. L-au văzut empatizând cu ei, și acum îl însoțeau. Vlădicul a dat semn și Oastea Țării s-a strâns.

Poate că nu au fost respectate toate consemnele și toate măsurile de siguranță. Poate că, pentru cei care nu trăiesc în Biserică, aceasta pare o blasfemie la religioasa pandemie ce ne bântuie. Dar pentru ei, răzeșii de duh ai Bisericii din Bucovina, altfel nu s-a putut. Poate acum vedem cu alți ochi ce s-ar fi întâmplat dacă Biserica nu s-ar fi implicat – cuminte și în respect față de hotărârile de Guvern – în vremea de rod duhovnicesc a Paștelui. Le-a fost greu oamenilor să lipsească la bătaia de clopote a Învierii.

Acum, la vremea când Păstorul merge către Păstorul cel mare, Iisus Hristos, au voit să-i dea semn Aceluia că Vlădicul Pimen nu pleacă dintr-o Bucovină pustie. Azi am văzut cu ochii ceea ce inima știa de mult timp, cu fiecare drum printre bucovineni: Bucovina e o inimă mare, uriașă, care nu uită Omenia și harul ce o ține legată de Rai! Azi a bătut în ritm de toacă, a cântat în glas de bucium și a tresărit în frison de Baladă. Îndrăznesc să spun că aceasta este una dintre minunile ultimelor zile. Într-o Țară zguduită de o ură incredibilă, suficientă să nu mai avem nevoie de dușmani ca să ne ucidem din culpă, Bucovina a dovedit că nu e totul pierdut. Că există o maree de iubire incredibilă a poporului pentru aceia care, smerit și cumpătat, țin România sus, aproape de Cer.

Cred că Pimen Arhiereul a zâmbit stingherit, azi, de atâtea gesturi de iubire. Fie să fie asta începutul învierii unui Neam ce-și negociază prea ușor sufletul cu ce-i care-i fură răzeșia! Inima Bucovinei e vie! Poate că și de aici putem face o transfuzie de plasmă duhovnicească să ne înviem Țara. Să nu o mai lăsăm în tristeți nemeritate. Bucovina a fost zilele acestea locul din România prin care Dumnezeu s-a pogorât să ne lumineze vremurile!

 

Părintele Constantin Necula

 

Preluare doxologia.ro

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră