Fotbal și nu prea

27 Iul 2020 | scris de Marian Nazat
Fotbal și nu prea

Termin de citit cartea lui Ion Jianu, Frumoșii  nebuni ai Craiovei Maxima[1]. Un sentiment de tristețe, de mâhnire, mă inundă pe dinăuntru.Nu-mi ascund dezamăgirea, l-aș fi vrut altcumva pe eroii uneia dintre cele mai seducătoare legende fotbalistice neaoșe. Mai înțelepți, mai mintoși, așa cum mi se păruseră atunci, în primăvara anului 1983 și nu numai. Dar, vorba lucidului, hiperlucidului Loți Bölöni: „Să rămânem eleganți în formulări, nu-mi place când vorbim cu spume la gură.”[2] Nu doar în cele urlate, strigate, ci și în cele așternute pe hârtie!

Este atâta provincialism în confesiunile juveților noștri de fală optzecistă,  atâta neînțelegere a zborului lor  aproape miraculos încât aud cum crapă iremediabil mitul irepetabil al unei generații dăruită cu har.  Regretatul Ilie Balaci  mărturisește, de pildă, că prin 1984 nu mai avea nicio  motivație, agonisise „de toate: bani, casă, mașină”, nu-i lipsea nimic, obținuse titluri,  individuale și cu „Universitatea”. Alții, campioni mondiali și europeni, ori câștigători de  cupe continentale  nu se plictisesc  nici la 35 de ani... Aflu, de asemenea, că dorința „Prințului din Bănie”  era ca în biografia romanțată ce i s-ar fi dedicat să se scrie despre  cum a făcut el banii... Nicidecum despre fentele sale irezistibile, despre numerele de adevărat iluzionism sau despre golurile de artist impresionist!

Nicolae Tilihoi,  Dumnezeu să-l odihnească în pace!, rememorează  o scenă haioasă, din filmul național „Incendierea holdelor și otrăvirea   fântânilor”: „La o lovitură liberă, l-am călcat subtil pe Tigana și i-a sărit gheata din picior. Și și-o  căuta. Ca să nu participe o perioadă de timp la joc,  i-am luat gheata și i-am aruncat-o înspre peluză, actuala «Peluză Sud». Copilul de mingi, un viitor fotbalist de la Universitatea, a vrut s-o arunce înapoi în teren. I-am  tras o înjurătură  și i-am spus s-o arunce mai departe. Și  a aruncat-o încă vreo doi metri... Tigana a părăsit terenul pentru a se încălța.” Fair-play de „Prazilia”, de români sadea, buruienos și primitiv, ca-n Balcani.

Un alt  intervievat, Costică Donose, își amintește că la Bordeaux a fost protagonistul unei  faze inedite: „I-am descălțat pe Giresse și Tigana! I-am driblat cu abilitate, iar ei s-au călcat unul pe celălalt  și le-au sărit ghetele din picioare! Au rămas desculți...” Pe ei, pe ei, pe mama lor ! Nu astfel scandează galeria daco-romano-valahă? Rugat să comenteze episodul, Alain Giresse este de-un sarcasm stânjenitor la  adresa olteanului: „Nu, nu îmi amintesc, dar faptul că m-a driblat nu a fost o realizare extraordinară, deoarece  eu nu jucam pe poziție de  apărător. Dacă i-a plăcut lui Donose acea fază,  mă bucur pentru el.”  Muică, ce smetie ne-a tras „Piticu' ” !  Ho, că n-a  terminat, nu vă bucurați prematur! Dimpotrivă, mândrul cocoș  mai bagă un tackling neiertător: „Îmi amintesc de faptul că pe atunci condițiile de viață erau foarte grele. Era foarte frig, iar noi am fost cazați, la Craiova, într-un hotel  (Jiul, n.a.) fără încălzire, era atât de frig încât a trebuit să dormim îmbrăcați  bine. Și a trebuit să ne aducem de mâncare de acasă, ca să ne alimentăm  corect, așa cum are nevoie un sportiv. (...) Am mai fost la Craiova în 1994, tot în decembrie, (...) și nu am văzut schimbări prea mari, nici în Bănie și nici la București!” Să intri în pământ de rușine, nu altceva! Francezului i se spune apoi că Fănuș Neagu a  titrat imediat după retur: „Zaibărul a învins Bordeaux-ul !” „Cât despre  vin, vă doresc ca și zaibărul să fie  comercializat la fel de mult și de bine ca și vinul de Bordeaux!” a punctat cu  cinism apusean mijlocașul de poveste al Franței de odinioară.

Mda, cam asta este diferența dintre fotbalul mare și cel dâmbovițean,  de ieri, de azi, dintotdeauna. Unii cu trofeele importante, alții cu caterinca, cu parangheliile prelungite, cu blaturile, cu chiulul, cu „lucrarea” antrenorilor. Unii - „băieți buni de șpriț”, alții - obsedați să câștige cupe, titluri, bani cu nemiluita, glorie planetară... În destăinuirile nemuritorilor Craiovei Maxima regăsești toate metehnele societății de la poalele Carpaților: dezorganizare, improvizație, dezbinare, neisprăvire, fudulie,  superficialitate, bășcălie... De aceea, Bölöni nu se sfiește să verticalizeze dezinhibat, recunoscând cu franchețe că i-a fost mereu „frică de mentalitatea jucătorului român. Nu pentru că ar fi bandiți, însă  până când reușesc să se  schimbe din artist în gladiator... Le ia prea mult și nu prea reușesc...”[3]. Iar celor care se iluzionează că fotbalul românesc e o marfă vandabilă în Occident, târg-mureșeanul le închide gura cu  știuta-i politețe: „Trebuie să fim mai eleganți când trebuie să visăm.”[4] O completare obligatorie totuși - remarca antrenorului recent demis de la Anvers e valabilă nu doar în fotbal ! Din nefericire...

 

        


[1] Editura de Sud, 2012

[2] Interviul acordat lui Eduard Apostol, în Gazeta Sporturilor

[3] Interviul acordat lui Eduard Apostol, în Gazeta Sporturilor

[4] Ibidem

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră