Angajații Complexului Energetic Oltenia intră, prin rotație în șomaj tehnic până la începutul lui iunie

12 Apr 2020 | scris de A.A.
Angajații Complexului Energetic Oltenia intră, prin rotație în șomaj tehnic până la începutul lui iunie

Complexului Energetic Oltenia (CEO)  va trimite în șomaj tehnic cei aproximativ 13.000 de angajaţi, prin rotaţie, începând cu 13 aprilie şi până pe 7 iunie, măsura fiind luată în urma reducerii semnificative a vânzărilor de energie electrică şi, implicit, a veniturilor companiei, se precizează în comunicatul oficial.

Potrivit comunicatului transmis pe site-ul companiei, în vederea reducerii contactului apropiat între angajaţii societăţii, pentru prevenirea şi limitarea apariţiei unor cazuri de infecţie cu COVID-19, Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 a impus luarea unor măsuri restrictive inclusiv în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor operatorilor economici, o parte din activitatea economică a ţării fiind redusă semnificativ cu consecinţe directe asupra consumului de energie electrică la nivel naţional.

”In vederea reducerii contactului apropiat intre angajatii societatii, pentru prevenirea si limitarea aparitiei unor cazuri de infectie cu COVID-19, Decretul Presedintelui Romaniei nr.195/2020 a impus luarea unor masuri restrictive inclusiv in ceea ce priveste desfasurarea activitatilor operatorilor economici, o parte din activitatea economica a tarii fiind redusa semnificativ cu consecinte directe asupra consumului de energie electrica la nivel national.

In acest context, in perioada ianuarie – martie 2020, CE Oltenia a inregistrat o reducere semnificativa a vanzarilor de energie electrica, respectiv a veniturilor companei, ce se va accentua in lunile urmatoare.
Pentru evitarea unor grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra angajatilor, este necesara reglementarea unor masuri de reducere temporara a activitatii, fara incetarea raporturilor de munca.

In acest sens, s-a stabilit la nivelul fiecarei entitati organizatorice schema minima de personal care poate asigura desfasurarea activitatii in conditii de siguranta si intreruperea/reducerea temporara a activitatii societatii in perioada 13.04.-05.06.2020, ce va avea ca efect programarea, in acest interval, a unui numar de minim 17 zile lucratoare in somaj tehnic /salariat, intr-o singura transa sau in cel mult doua transe.

In intervalul 13.04.2020-10.05.2020 vor intra in somaj tehnic un numar de 6532 de salariati din totalul de 12860, urmand ca restul salariatilor sa intre in somaj tehnic in intervalul 11.05.2020- 07.06.2020. 

Pe perioada somajului tehnic, salariatii CE Oltenia vor beneficia, conform CCM la nivel de societate, de o indemnizatie bruta reprezentand 75% din salariul de baza, spor vechime si adaos lunar.”

Alte stiri din Business

Ultima oră