Un autocar s-a răsturnat pe drumul dintre Predeal și Părâul Rece. Nu transporta copii. 20 de răniți; o persoană încarcerată!

23 Iun 2017 | scris de Magda Marincovici
Un autocar s-a răsturnat pe drumul dintre Predeal și Părâul Rece. Nu transporta copii. 20 de răniți; o persoană încarcerată!

UPDATE: Autocarul implicat vineri într-un accident rutier pe DN73 A între Râșnov și Pârâul Rece nu transporta copii, a precizat, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

"Este vorba despre un autocar cu pasageri adulți, care mergeau într-un team building, la o cabană din zona Bănicel. În acest moment se acționează pentru salvarea victimelor. Traficul în zonă este blocat în totalitate”. 

Un autocar s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe drumul dintre Predeal şi Pârâul Rece, în judeţul Braşov, fiind activat planul roşu de intervenţie.  Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că din 36 de persoane, 20 sunt rănite, niciuna nu este inconștientă. O persoană este încarcerată, dar conștientă.

În zonă a fost potop, carosabilul este umed. Autocarul mergea pe marginea drumului și s-a răsturnat.  Se pare  că drumul s-a surpat.

Majoritatea rănilor sunt în zona membrelor. Răniții vor fi transportați la Spitalul Județean din Brașov. 

Raed Arafat a precizat că la fața locului au fost mobilizate echipaje de ambulanță, pompieri și SMURD.  Drumul DN 73A este blocat. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră