Ultimele două zile ne-au oferit o nouă mostră a modului în care asasinii economici ai României acționează și cum noi toți românii le suntem pradă sigură.
Practic am putut vedea un meci între reprezentanții Guvernului demis Bolojan, prin vice prim ministrul Oana Gheorghiu, ministrul transporturilor Radu Miruta și membrii Consiliului de Administrație al Tarom și ex-directorul demis/demisionar Bogdan Costas in ciorba intervenind și sindicatul SUT
Miza politica
Miza politica este clara și anume păstrarea influenței PNL+USR prin demiterea directorului general pus pe vremea Coaliției antinatura PSD+PNL+USR+UDMR = LOVE!
Dacă revedem articolul Simonei Mirescu de la Europa Liberă vom putea observa cum aceasta dovedea ca la acel concurs câștigat de către Bogdan Costas, condițiile de participare erau cu dedicație clară. Aceasta situație se datorează faptului ca un șef de coloană auto sau un primar de comună putea participa dar un pilot cu 30 de ani vechime în companie, 42 de ani vechime în aviația începută de la baza, studii în drept și doctorand, sprijinit și recomandat de doi foști directori ai Autorității Aeronautice Civile Române, reprezentanți ai presei și un sindicat tehnic din companie NU!
Miruta versus Tarom
Am aflat cu toții din presă ca proiectul de buget al Taromului a fost respins de la prima citire de către ministrul transporturilor Radu Miruta si analizând motivele invocate trebuie să îi dăm dreptate deoarece:
1. Prețul petrolului de aviație era prevăzut la 950 dolari/tona când el este în realitate de 1.570 dolari tona!
2. Numărul de avioane al flotei care în realitate este de formată din doar patru ATR 72-600 în proprietatea incompletă a Tarom, patru avioane Boeing B 737-800 închiriate, și un avion B737-700 ce urmează a fi trimis la tăiere. Celelalte două ATR 72-500 fiind indisponibile de peste un an de zile iar un alt Boeing B737-800 aflat în aceeași situație
3. Gradul de ocupare al zborurilor de 62% real față de cel estimat de 77%
4. Configurația rutelor și sloturilor care s-au redus drastic, produc întârzieri și pierderi, etc
5. Nivelul pierderilor real față de cel estimat
6. Numărul real al avioanelor închiriate întrucât față de buget au apărut în plus două avioane Airbus 320 închiriate de la concurenta
Astfel ca orice ministru ar fi respins proiectul de buget și orice proprietar de firmă l-ar fi dat afară pe directorul care ar fi îndrăznit să vină cu un astfel de buget!
Bombele lui Nașu!
Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, cunoscut ca Nașul presei românești, a detonat astăzi doua bombe legate de scandalul de la Tarom.
Astfel el a arătat și probat clar două situații ascunse de toți cei implicați: Bolojan, Gheorghiu, Miruta, Boagiu, Costas, sindicate și alți implicați.
Prima este legată de situația sesizată de mine de peste zece ani, referitoare la ilegalitatea chiriei cerute și încasate de Aeroportul Otopeni companiei Tarom pentru terenul de sub hangarul acesteia. Faptul ca avocatul Cătălin Dancu - membru în Consiliul de Administrație Tarom și sindicatul SUT au ridicat problema sesizând ambii Curtea de Conturi susține cele reclamate de mine.
Conform celor declarate de SUT de exemplu, este vorba despre sume de peste 20 de milioane de euro din anul 2000 și până în prezent, sume care readuse înapoi în visteria Taromului ar pune-o pe picioare la propriu!
Dar bomba bombelor aruncata in conflictul Miruta - Costas vine din materia furtului efectiv al banilor personalului navigant realizată printr-o schemă bine pusă la punct și care a funcționat minim zece ani de zile.
Schema era una simplă și cu o eficiență fantastică bazându-se pe bugetarea obligatorie a sporurilor cuvenite prin lege, neacordarea și redistribuirea lor de la sursa, adică o infracțiune continuă și în formă continuată realizată și aprobată de toate conducerile Taromului sprijinita culmea de către conducerilor sindicatelor piloților și SUT!
Jurnalistul a prezentat pentru corecta înțelegere și ca probă a afirmațiilor sale o decizie definitivă a instanței care atestă ca sporurile nu au fost acordate! Eu mai pot aduce și decizia definitivă a instanței în cazul altor piloți ca să nu se spună ca o floare nu aduce primăvara!
Pentru a constata ordinul de mărime al furtului, Nasul ne cere să înmulțim sumele lunare datorate unui singur pilot cu numărul lor total de peste patrusute de piloți și să luăm în calcul o perioadă minimă de cel puțin zece ani de zile.
De aici reiese ca în medie grosieră fiecare pilot a pierdut minim un salariu brut lunar (circa 3.500 euro medie generală). Deci circa 420.000 euro în zece ani per pilot înmulțit cu 400 de piloți înseamnă 168 de milioane de euro!
In concluzia jurnalistului, proiectul de buget ascunde orice formă de rezolvare a acestei situații explozive în care statul s-a furat singur, statul a furat pentru el de la proprii contribuabili, statul prin reprezentanții săi a construit, gestionat și ascuns o rețea bine pusă la punct de furt în numele statului
Realități și Realitatea
Realitățile sunt multe și dureroase toate fiind dovezi ale sindromului Stockholm prin care angajații Tarom și cetățenii români simpli contribuabili au calitatea de victime ale unor asasini economici calificați
Vizionând emisiunea de aseară a reputatei Anca Alexandrescu am putut observa cu toții cum aceasta a fost manipulată evident!
Cunoscând imparțialitatea moderatoarei este la fel de evident faptul ca a fost o victima pentru ca:
1. Nicăieri în lume nu o sa găsiți o situație precum cea de la Tarom in care conducerea sindicatului piloților SPLR sa le ceara membrilor sa renunțe la acordarea unui spor pentru conditii de munca deosebite legal cuvenit, de 25% din venitul lor și evident la punctele de pensie derivate, in favoarea companiei !
2. Nicăieri în lume nu o sa găsiți o situație precum cea de la Tarom in care conducerea sindicatului piloților SPLR sa mintă împreună cu asasinii companiei, recte conducerea executivă, ca toate acele sporuri în valoare de 120-140% din veniturile piloților, dealtfel legal prevăzute dar abuziv neacordate, ar fi fost incluse în salariu.
Pentru o ușoară și corectă a situației, de exemplu sporurile de noapte sau de weekend și sarbatori legale nu pot fi acordate dacă un pilot nu zboară într-o lună noaptea sau în weekend situație des întâlnită în perioadele de criză a aviației (pandemie, recesiune economică, etc), prin care Taromul a trecut din 1990 și până în prezent
3. Nicăieri în lume nu o sa găsiți o situație precum cea de la Tarom in care conducerea sindicatului SUT sa refuze a cere asasinilor ei a acordării indexărilor cu inflația în valoare de circa 40 și la sută (acordate prin contractele de muncă anterioare) pentru ca să se poată lăuda ca a obținut o creștere cu 10% a salariilor, graduala însă!
4. Nicăieri în lume nu o sa găsiți o situație precum cea de la Tarom, in care conducerea sindicatului piloților SPLR- sindicat nereprezentativ dealtfel, sa refuze a se alătura protestelor piloților membri în sindicatul reprezentativ SUT care cereau drepturi salariale și condiții de muncă mai bune. Culmea este ca de obținerea salariilor mărite de către sindicatul SUT grație grevei piloților membri al lui au beneficiat și piloții membri ai SPLR, pentru ca “orice zboară se mănâncă între ei” spune un vechi dicton din aviație!
5. Nicăieri în lume nu o sa găsiți o situație precum cea de la Tarom in care conducerea sindicatului piloților SPLR și a celui SUT sa refuze a sesiza organelor de control ale statului
- situația declanșată de chiria ilegal încasată de aeroportul Otopeni Taromului pentru terenul de sub hangarul său ( abia de curând reclamată)
- situația sporurilor legal prevăzute și obligatoriu bugetate dar nedistribuite de la sursa care au produs o pagubă imensă atât piloților cat și statului
Patriotism de televizor
Cred ca am putut cu toții vedea aseară la emisiunea Ancăi Alexandrescu o mostră de manipulare a patriotismului de televizor cum rar se putea concepe.
Pentru ca am vazut cum reprezentantul SUT a trecut sub preș lucrurile reale mai sus descrise în sensul manipulării sentimentelor patriotice ale privitorilor.
La fel și distinsul domn Bogdan Costas contradictoriu prezentat de presă ca fiind demisionarul/demisul director general, ne-a ascuns discret după perdeaua naționalistă, situațiile reale pe care ar fi trebuit să le cunoască și să le comenteze în direct!
De la el am aflat cu toții ca ar fi participat la un concurs de ocupare a funcției dar care conform celor de la Europa Liberă a fost făcut cu dedicație deoarece la el putea participa un șef de coloană auto de la o firmă mai acătării (chiar și de la falimentarul STB) sau un primar de comună dar un angajat propriu al companiei cu 30 de ani vechime in ea, cu studii superioare, etc nu putea!
Tot Bogdan Costas s-a ferit sa ne spună ca actualul director uns în funcție în locul lui a intrat în Tarom pe ușa din dos fără examen. Referitor la acesta, Cristian Anghel este conform CV-ului său, licențiat în Drept și are specializări postuniversitare în management, leadership și managementul activităților antifraudă. Adică unii, ținând cont de cele indicate de Sorin Roșca Stănescu, ar putea spune ca fost pus din 2017 până acum lup paznic la oi !
În cadrul studiilor mele doctorale mi s-a cerut să probez modul în care o companie aeriană realizează pierderi în mod intenționat în detrimentul câștigului facil! Astfel am realizat un studiu care arată ca Tarom nu a dorit să realizeze profit pe ruta Londra folosind avioanele Boeing 737-800 cu 189 de locuri și continuând să folosească răposatele Airbus 318 cu doar 114 locuri. În cadrul studiului am folosit și datele publicate de mine împreună cu alți distinși colegi în publicații internaționale legate de emigrația românească și în care Anglia era pe primul loc.
De aceea cifrele din bugetul respins de ministrul Miruta și care spun ca Tarom are o încărcare de 60% pe ruta de Franckfurt în timp ce Lufthansa are peste 87% iar Wizzair 90% ca să dăm o companie națională și una low cost ne conduc la întrebarea firească și anume unde este patriotismul clamat în emisiune?
Cel care funcționează la nemti care aleg mereu companiile lor iar la noi nu!
“Numãr unic dosar: 1623/3/2011
Înregistrat în data de: 07.01.2011
Obiect dosar: drepturi băneşti
Materia juridicã: Litigii de muncă
Stadiu procesual: Fond
Părţi: OPREA SORIN CONSTANTIN : Reclamant
SC COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE-TAROM SA : Pârât
CĂI DE ATAC:
Tip acţiune Data declarare Cine declara
Pagina 1
TERMENE DE JUDECATÃ:
Data Detalii
18/02/2011 Amână cauza
Solutie: Amânat pentru a depune recalamantul relaţiile solicitate de instnaţă.
01/04/2011 Soluţionare
Solutie: Amână pronunţarea la data de 05.04.2011. Admite in parte actiunea. Obliga parata sa plateasca reclamantului pentru perioada decembie 2007-decembrie 2010 sporurile de:
-25% pentru conditii speciale din salariul de incadrare lunar negociat,
- 100% din salariul de baza minim brut pentru timpul lucrat in zilele de sambata si duminica si in zilele ce reprezinta sarbatori legale,
- 10% pentru conditii grele de munca din salariul de incadrare lunar negociat,
- 10% pentru conditii periculoase de munca din salariul de incadrare lunar negociat.
Obliga parata sa plateasca reclamantului pentru perioada decembie 2007-01.04. 2010 sporurile de:
- 30% pentru orele lucrate in timpul noptii din salariul de incadrare lunar negociat,
- 25% pentru lucrul sistematic peste programul normal de lucru de munca din salariul de incadrare lunar negociat,
Obliga parata sa plateasca reclamantului pentru perioada 01.04. 2008-01.04. 2010 sporurile de:
- 10 % de radiatii, 10% de radiatii cosmice din salariul de incadrare lunar negociat si
- 10% de stres din salariul de incadrare lunar negociat.
Obliga parata la actualizarea sumelor cuvenite conform prezentei hotarari de la data scadentei fiecareia pana la data platii efective.
Ia act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi, 05.04.2011.
Soluție menținută după recurs “



