Site-ul ANAF, nefuncțional până duminică

21 Noi 2020 | scris de A.V.
Site-ul ANAF, nefuncțional până duminică

Site-ul ANAF nu este disponibil din această dimineață, fiind făcute lucrări până duminică la ora 9, care implică oprirea accesului la anaf.ro, relatează europafm.ro.

”În intervalul de sâmbătă, 21 noiembrie 2020, ora 09:00 până duminică, 22 noiembrie ora 09:00, portalul ANAF va fi indisponibil, din cauza unor operaţiuni de mentenanţă. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create şi vă mulţumim pentru înţelegere” – este anunțul care-i întâmpină azi pe vizitatorii anaf.ro.

“MFP și ANAF optimizează permanent aplicațiile informatice pentru îmbunătățirea administrării fiscale a contribuabililor, atât din perspectiva procedurilor interne pentru eficientizarea proceselor, cât și din perspectiva utilizării serviciilor electronice de către contribuabili.

Astfel, creăm posibilitatea de digitalizare pe scară mai largă a formularisticii primite și transmise de către ANAF, iar, pe de altă parte, dezvoltăm interconectarea cu alte instituții pentru asigurarea comunicării electronice a datelor la nivel inter-instituțional și pentru a reduce prezența contribuabililor la ghișeu”, menționează Ministerul de Finanțe într-un comunicat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră