A murit Shimon Peres. Fostul preşedinte al Israelului avea 93 de ani

28 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
A murit Shimon Peres. Fostul preşedinte al Israelului avea 93 de ani

Fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres a murit la spitalul unde fusese internat în urmă cu două săptămâni.

Deocamdată nu se cunosc detalii despre funerariile lui Peres.

Obama: Shimon Peres nu a încetat niciodată să creadă în pace

Preşedintele american Barack Obama a omagiat memoria fostului preşedinte israelian Shimon Peres, decedat în noaptea de marţi spre miercuri, subliniind că acesta nu încetase niciodată să creadă în posibilitatea păcii, relatează agenţiile de presă AFP şi DPA, citate de Agerpres.

„În această seară, Michell şi cu mine ne alăturăm tuturor celor care în Israel, în Statele Unite şi în lumea întreagă aduc un omagiu vieţii extraordinare a dragului nostru prieten, Shimon Peres, un părinte fondator al statului Israel şi un om de stat, al cărui angajament pentru securitate şi căutarea păcii se baza pe neclintita sa forţă morală şi pe optimismul său nestrămutat“, a declarat Obama, citat într-un comunicat.

„O lumină a dispărut, dar speranţa pe care ne-a dat-o arde în continuare. Shimon Peres era un soldat pentru Israel, pentru poporul evreu, pentru dreptate, pentru pace şi convingerea că putem avea încredere în ceea ce avem mai bun în noi înşine la sfârşitul timpului nostru pe pământ şi în moştenirea pe care o lăsăm altora. Pentru darul prieteniei sale şi exemplul său de conducător, todah rabah, Shimon“, a scris preşedintele american.

„Există puţine persoane cu care noi împărtăşim această lume şi care schimbă cursul istoriei umane. Prietenul meu Shimon era una din aceste persoane“, a subliniat liderul de la Casa Albă, în omagiul pe care l-a adus laureatului premiului Nobel pentru Pace.

„Poate că pentru el a văzut Israelul depăşind pericole imense, Shimon nu a renunţat niciodată la posibilitatea păcii între israelieni, palestinieni şi vecinii Israelului, nici chiar după noaptea tragică în care Yitzhak Rabin a fost dus la Tel Aviv“, a adăugat Obama, evocând asasinarea premierului Rabin în noiembrie 1995.

Cine a fost Shimon Peres

Omul politic Shimon Peres, prim-ministru (13 septembrie 1984 — 20 octombrie 1986 și 4 noiembrie 1995 — 18 iunie 1996), cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 — 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, pe care l-a împărțit cu Yitzhak Rabin și cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a născut la 21 august 1923, la Visnieva (Polonia, astăzi Belarus), în familia unui comerciant.

În 1933, a emigrat, împreună cu familia, în Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatăl său se stabilise cu doi ani în urmă. A urmat cursurile Școlii agricole Ben Shemen din Lod.

Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, devenind membru și, la scurtă vreme după aceea, secretar al mișcării regionale de tineret Hano'ar Ha'oved. Cel care i-a înlesnit ascensiunea politică a fost David Ben-Gurion, considerat a fi părintele fondator al statului Israel.

În 1948, Shimon Peres a fost detașat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a supraveghea achizițiile de armament și efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit șeful delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA. În paralel cu misiunea desfășurată în SUA, Shimon Peres a urmat cursurile Universității din New York și ale Harvard School of Public Administration. A revenit în Israel în 1952. Un an mai târziu, a fost numit director general în Ministerul Apărării și, în 1959, ministru al Apărării.

A jucat un rol esențial în crearea sistemului de apărare al Israelului, dezvoltând relații strânse în domeniul militar cu Franța și R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres și Ben-Gurion au fost excluși din Partidul Muncitoresc Unit (MAPAI) (septembrie 1965), după ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI și RAFI au fuzionat, dând naștere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor și comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir (1970) și ministru al Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin (1974). După demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres și-a asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. În același an, Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii și Blocul Likud au format un guvern de unitate națională, în care Shimon Peres și Yitzhak Shamir (noul lider al Likud după retragerea lui Menahem Begin din politică) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectând principiul rotației. După atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou guvern de coaliție, în funcție până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

A demisionat din funcția de președinte al Partidului Muncii, locul său fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. În 2000, a candidat pentru funcția de președinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut în favoarea lui Moshe Katzav. În 2007, Partidul Kadima, la putere în Israel în frunte cu premierul Ehud Olmert, a susținut candidatura lui Shimon Peres pentru funcția de președinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, în funcția supremă (13 iunie 2007), devenind cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de ani, el a învins alte două personalități înscrise în cursa pentru președinție, deputatul Likud, Reuven Rivlin, și deputata Colette Avital, născută în România. A deținut funcția de președinte până la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca și Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensați, în octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

În noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail și St George de la Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii organizate la Washington, unde șeful statului israelian și-a exprimat admirația pentru 'visul american'.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei intervenții chirurgicale într-un spital de lângă Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgență pentru terapie intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral major.

UPDATE

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri omologului său israelian, Reuven Rivlin, un mesaj de condoleanțe la moartea lui Shimon Peres, afirmând că acesta a fost un lider cu adevărat vizionar.
"Shimon Peres va rămâne în amintirea noastră și a întregii umanități ca una dintre personalitățile lumii pentru care nu există comparații, un lider cu adevărat vizionar, prin întreaga sa activitate politică de prim-ministru și președinte al Israelului, părinte fondator al statului Israel, luptător neobosit pentru o soluție durabilă în Procesul de Pace din Orientul Mijlociu și laureat al Premiului Nobel pentru Pace. A fost un adevărat om de stat, pentru care pacea a reprezentat mereu o cale de urmat, cu o profundă încredere în umanitate și progres. În România, ne vom aminti mereu de prietenia sa sinceră și profundă față de poporul român, Shimon Peres fiind primul președinte israelian care a vizitat țara noastră în anul 2010", se arată în mesajul președintelui Iohannis.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis va participa vineri la funeraliile fostului președinte al Statului Israel Shimon Peres.

UPDATE

Numeroși șefi de stat și de guvern și-au anunțat prezența la funeraliile fostului președinte israelian și laureat al Premiului Nobel pentru Pace Shimon Perez, care vor avea loc vineri la cimitirul de pe Muntele Hertzl din Ierusalim, anunță agenția EFE, preluată de agerpres.ro.
Conform presei israeliene, și-au anunțat deja prezența președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și secretarul de stat, John Kerry. De asemenea vor fi prezenți la Ierusalim candidata democrată la președinția SUA Hillary Clinton și soțul ei, fostul președinte american Bill Clinton.

Este așteptat, de asemenea, și Papa Francisc. La funeralii ar urma să ia parte totodată demnitari din Marea Britanie, Canada și alte state din America de Sud, Asia și Africa.

Nu și-a anunțat prezența nici unul dintre șefii statelor arabe vecine.

Conform postului de televiziune israelian Canal 10, au început deja pregătirile pentru ceremonia de pe Muntele Hetzl. Shimon Peres va fi înmormântat între foștii premieri Yitzhak Rabin și Yitzhak Shamir.

Înainte de înmormântare, israelienii vor putea să își aducă omagiile fostului președinte joi în Parlamentul israelian (Knesset). Din acest motiv, camera legislativă și-a suspendat activitatea joi.

Forțele de securitate israeliene vor impune măsuri stricte în următoarele zile, iar presa israeliană citată de EFE se așteaptă la cea mai mare desfășurare de forțe din ultimele două decenii.

CITIŢI ŞI:

Corespondentul în Israel al RRA, despre Peres: "Avea o mare admiraţie pentru evreii originari din România"

Shimon Peres, un lider iubit în străinătate. 1977: Momentul în care s-a convins de necesitatea păcii

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră