Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO și în Patrimoniul mondial în pericol

27 Iul 2021 | scris de Istvan Deak
Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO și în Patrimoniul mondial în pericol

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marți, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol. Victoria vine într-o zi simbolică: se împlinesc 65 de ani de când România a devenit membră a UNESCO.

Decizia a fost luată în urma recomandării ICOMOS – Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor – care a susținut înscrierea sitului și în Patrimoniul mondial în pericol deoarece în prezent nu există nicio certitudine că nu pot fi reluate activitățile miniere în zonă.

De asemenea, ICOMOS a recomandat ca experții să facă o vizită în zonă, să fie făcute recomandări și controale, astfel încât „să fie întreruptă cât mai rapid autorizația pentru exploatare minieră”.

„Înscrierea în Patrimoniul mondial în pericol reprezintă o oportunitate de a alerta comunitatea internațională în privința siturilor în pericol”, a subliniat raportorul din partea ICOMOS.

Nu au existat amendamente sau comentarii din partea niciunui membru al Comitetului Patrimoniului Cultural UNESCO în legătură cu propunerile făcute de ICOMOS.

În septembrie 2016, la Paris, situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO. După doi ani, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internaţional în curs.

La începutul anului trecut, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa că Executivul a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie 2020.

Compania Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%. Compania canadiană a anunţat, la 30 iunie 2017, că va chema în instanţă România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei în urma protestelor de stradă.

După doi ani, în luna februarie, Tribunalul de arbitraj internaţional al Băncii Mondiale – ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii) a admis, parţial, argumentele localnicilor din România în opoziţie cu proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană, în urma unei petiţii depuse în octombrie 2018 de mai multe organizaţii de mediu, anunţa Greenpeace CEE România, într-un comunicat de presă.

Tensiuni în coaliție

În prezent, au existat tensiuni în coaliția de guvernare pe acest subiect, amintește g4media.ro. USR PLUS a amenințat, în urmă cu câteva săptămâni, că își retrage miniștrii din ședința de guvern dacă premierul Florin Cîțu va propune oficial retragerea dosarului Roșia Montană de la UNESCO, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul coaliției.

Premierul Florin Cîțu, dar și liderul PNL, Ludovic Orban, ar fi pledat în coaliție pentru retragerea dosarului Roșia Montană pe motiv că statul român riscă să piardă procesul de arbitraj cu Gabriel Resources, dar ar fi invocat și o serie de probleme de legalitate la întocmirea dosarului.

Dosarul Roșia Montană, pregătit de fostul ministru al Culturii, Corina Șuteu, a fost depus la UNESCO în 4 ianuarie 2017, în ultima zi a guvernului condus de Dacian Cioloș.

Ce spune Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, marţi, includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Salut includerea peisajului cultural minier de la Roşia Montană în patrimoniul umanităţi! Prin eforturi conjugate ale autorităţilor şi specialiştilor, Roşia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei„, a scris şeful statului pe Facebook.

Ce spune premierul Florin Cîțu

„Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis astăzi că peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO!„, scrie Cîțu pe Facebook. În alianță a avut loc un adevărat scandal pe tema patrimoniului, după ce useriștii au acuzat că premierul ar fi încercat să scoată Roșia Montană de pe lista cu proiecte de pe masa UNESCO.

Introducerea sitului Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară, spune primarul localității, Eugen Furdui. Printre minusuri, el identifică dezavantaje, respectiv impunerea unor avize speciale pentru restaurarea oricărui imobil din zonă.

Ce spune ambasadorul României la UNESCO

Ambasadorul României la UNESCO, Simona Miculescu, afirmă că înscrierea Peisajului cultural minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial chiar în ziua în care ţara noastră aniversează 65 de ani de la aderarea la această organizaţie reprezintă o dublă sărbătoare.

„Aşa cum am anticipat, avem o dublă sărbătoare azi! Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris azi în Lista Patrimoniului Mondial, precum şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, chiar în ziua în care România aniversează 65 de ani de la aderarea la UNESCO! Minunată coincidenţă! Ce emoţionantă şi frumoasă zi! Mulţumim tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la aceasta dublă sărbătoare! Mulţumim şi tuturor celor care se bucură alături de noi azi! Vom continua să promovăm cu pasiune şi devotament interesele României în această prestigioasă arenă internaţională şi vom încerca să înregistrăm noi şi noi victorii!”, a scris Simona Miculescu, pe Facebook.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră