Mihai Tudose, de urgență la spital. Fostul premier ar fi suferit un infarct

26 Mar 2019
Mihai Tudose, de urgență la spital. Fostul premier ar fi suferit un infarct

Fostul premier Mihai Tudose a fost dus de urgență la spital. Politicianul Pro România a făcut infarct, potrivit unei declaraţii făcute de Victor Ponta, președintele partidului, citate de Digi24.

Site-ul de informații hotnews.ro relatează că Tudose a fost dus la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof.Dr. C.C. Iliescu".

„Fostul premier Mihai Tudose a făcut un infract miocardic extins. A fost dus cu ambulanţa la Fundeni. A fost preluat de medicii Institutului CC Iliescu. A fost dus în sala de operaţii. I-au fost montate două stenturi. Viaţa oricărui pacient care suferă de infarct este pusă în pericol. Dar în acest moment Mihai Tudose este stabil, rămâne sub supraveghere în spital”, a declarat ministrul Sănătății Sorina Pintea.

Fostului premier i-au fost montate două stenturi, iar medicii îl ţin sub supraveghere atentă, potrivit Digi24.

Inima i s-a oprit de a multe ori în timpul intervenţiei de montare a stenturilor.

Mihai Tudose avea o întâlnire cu colegii din Pro România, în condițiile în care partidul urma să-și prezinte lista pentru alegerile europarlamentare 2019.

Înaintea evenimentului de lansare, lui Mihai Tudose i s-a făcut rău, iar colegii săi au sunat la 112. 

Potrivit unor colegi de partid, Mihai Tudose nu s-ar fi simțit bine în ultima perioadă.

Mihai Tudose, în vârstă de 52 de ani, a fost premier în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018, reamintește Digi24.

UPDATE

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare ”CC Iliescu” Bucureşti, Şerban Bubenek, a spus, marţi seară, că fostul premier Mihai Tudose se simte bine și că a fost dus în secţia de supraveghere cam la o oră după internarea în spital.

„La ora 16.40, domnul deputat Mihai Tudose, fost prim-ministru al României, a fost adus de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Institutului de Boli Cardiovasculare CC Iliescu cu diagnosticul de infarct miocardic acut inferior întins”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, managerul unităţii medicale.

UPDATE

Mihai Tudose a publicat de pe patul de spital un mesaj în care îşi anunţă "revenirea la treabă în două zile". "Avem o mulțime de lucruri bune de făcut!", scrie fostul premier.

Mihai Tudose pune "micul incident", aşa cum descrie situaţia medicală în care se află, pe fondul oboselii acumulate.

El laudă "profesionalismul şi promptitudinea cadrelor  medicale", cărora le multumeşte pentru ajutor. 

"Sunt bine! Probabil pe fondul oboselii acumulate, am suferit un mic incident, dar datorită profesionalismului și promptitudinii cadrelor din sistemul public medical din România, totul a trecut cu bine! Mulțumesc întregii echipe medicale și tuturor celor care s-au gândit la mine în aceste momente! Ne vedem în 2 zile înapoi la treabă! Avem o mulțime de lucruri bune de făcut!"

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră