Actorul Marius Manole, Cavaler cu Ordin de la Cotroceni

26 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Actorul Marius Manole, Cavaler cu Ordin de la Cotroceni

Marius Manole a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – „Arta spectacolului”. Aceeaşi distincţie au primit şi Radu Afrim, Constantin Cojocaru, Sorin Leoveanu și Varvara Cătălina (Vava) Ștefănescu.

"V-ați remarcat prin numeroase roluri de compoziție, în zeci de spectacole în marile instituții teatrale sau în teatrul independent. Prin cariera dumneavoastră se probează încă o dată că teatrul românesc are nu doar un trecut cu care ne mândrim, ci și un viitor demn de tradiția din care se trage", a spus şeful statului despre Marius Manole, în cadrul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni, conform agerpres.ro.

Regizorul Alexander Hausvater a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, iar revista Timpul Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F – „Promovarea culturii”, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţare.

Despre regizorul Alexander Hausvater, Iohannis a spus că a dat viață unor spectacole de o uimitoare forță artistică. "Ați educat numeroase generații în spiritul dragostei pentru teatru ca artă a emoției, ca loc privilegiat al autenticității umane. Pe lângă impresionanta carieră teatrală, ați explorat cu succes domenii conexe, făcând teatru radiofonic și de televiziune, scriind cărți și scenarii, redescoperind texte clasice, pe care le-ați adaptat din perspectiva sensibilității moderne. Cu ingeniozitate, cu originalitate și, mai ales, cu generozitate, ați răspuns nevoii noastre, a contemporanilor, de a înțelege mai bine lumea în care trăim", a spus Iohannis.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră