Legea graţierii a scos 3.000 de oameni în stradă. „Nu sunt informaţi corect”, spune ministrul Justiţiei

19 Ian 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Legea graţierii a scos 3.000 de oameni în stradă. „Nu sunt informaţi corect”, spune ministrul Justiţiei Galerie foto (2)

Peste 3.000 de oameni au protestat în București și câteva sute în alte orașe mari din țară, față de proiectele de ordonanță privind grațierea și modificarea Codului Penal. 

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat miercuri seară că aceia care au ieșit în stradă pentru a protesta față de proiectul legii grațierii nu sunt informați corect. 

Iordache a precizat a trimis un secretar de stat să stea de vorbă cu protestatarii, potrivit agerpres.ro.

„Din punctul nostru de vedere, este o prerogativă legală a Guvernului să putem face chestiunea aceasta. Dintr-o slabă informare, cred eu, oamenii au ieșit și se manifestă. Știți foarte bine că statul este cel care trebuie să ofere niște condiții normale de detenție. Dacă cineva a greșit și trebuie să stea la închisoare foarte bine, dar nu trebuie să-l degradăm și acel om când se va întoarce în societate să revină din nou om și să poată să fie util. Modul în care statul nu a făcut nimic în ultimii ani și au ajuns penitenciarele niște locuri extraordinare în care... să recunoaștem.. condiții grele de detenție, cu posibile sancțiuni CEDO și asa mai departe...

Noi încercam să revenim într-o normalitate cu acele infracțiuni ușoare pentru că, ca și date statistice, România are ca locuri de detenție 19.000. Din păcate, în acest moment sunt undeva la 28.000. Deci peste aproape 9.000 de oameni în plus, plus 11.000 care sunt în străinătate. În aceste condiții, ca primă măsură, pentru că nu putem construi peste noapte penitenciare, durează foarte mult, am luat această măsură care s-a mai luat și în 1998, și în 2002. Dar, repet, printr-o consultare. Este susținută de Administrația Naționala a Penitenciarelor”, a declarat ministrul Justiției. 

Primul proiect prevede grațierea pedepselor de până la cinci ani și scutirea de jumătate din pedeapsă a persoanelor de peste 60 de ani, chiar dacă aceștia au fost condamnați pentru fapte de corupție, viol sau crimă. Al doilea proiect prevede incriminarea abuzului în serviciu doar dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei și limitarea denunțurilor la o perioadă de până la șase luni de la comiterea faptelor.

Protestatarii au strigat, printre altele, "Vrem pușcării, nu amnistii!", "DNA să vină să vă ia!", "Ciorbea, demisia!", "Jos cu Ciorbea!", "Jos cu Dragnea!", "Demisia!", "Jos penalii!", "Afară, afară cu hoții din țară!", "Colectiv!","La închisoare, nu la guvernare", "Luptă DNA, opriți corupția, vine revoluția!". 

Direcția Națională Anticorupție consideră că modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată.

„Legislația penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societății de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârșit infracțiuni și drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate ori aflate în executarea pedepselor aplicate , însă modificările propuse ar altera acest echilibru”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei

Parchetul instanței supreme avertizează că proiectele Guvernului dezincriminează conflictul de interese și grațiază uciderea din culpă, scrie News.ro

Procurorul general, Augustin Lazăr, opinează că 30 de parlamentari cercetați pentru conflict de interese ar fi achitați, relatează RFI

În opinia președintei ÎCCJ, Cristina Tarcea, cele două proiecte par că au fost făcute "cu dedicație".

Judecătoarea Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, a declarat, miercuri, că Guvernul ar trebui să ţină cont de avizul CSM în cazul celor două ordonanţe privind graţierea şi modificarea codurilor, afirmând că se îndoieşte că în şedinţa Executivului sunt multi miniştri absolvenţi ai dreptului, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a precizat că protestul a fost spontan, fiind organizat pe rețelele de socializare.

"Nu are autorizație, nu există depusă o solicitare pentru autorizație", a precizat Enache, menționând că jandarmii au asigurat ordinea publică. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră