Legea PNL privind prevenţia în sănătate, adoptată tacit

06 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Legea PNL privind prevenţia în sănătate, adoptată tacit

Actul normativ prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate şi aplicarea unui program naţional de prevenţie multianual. Românii care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor medicale. Proiectul stabileşte, totodată, că sumele prevăzute în bugetul de stat, pentru aceste activităţi, nu pot fi mai mici de 10 la sută din fondurile alocate sistemului naţional de sănătate.

Deputatul PNL Lucia Varga a susținut că, în Comisia pentru sănătate, amendamentele depuse de PNL, în termen, nu au fost supuse dezbaterii, încălcându-se grav Regulamentul Camerei Deputaților, conform agerpres.ro. Președintele Comisiei pentru sănătate, deputatul Florin Buicu, a precizat că legea trece tacit în forma depusă, deși raportul Comisiei pentru sănătate a fost de respingere.

"Proiectul depus a născut în societatea civilă un mare grad de nemulțumire. Modificările la acest proiect vor fi depuse la Senat, legea căpătând din caracter organic un caracter ordinar", a explicat Buicu. Senatul este cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră