Dramă: "65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte”

29 Iul 2017 | scris de Magda Marincovici
Dramă:  "65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte”

Un tânăr, care a supraviețuit incendiului din clubul Colectiv, unde au pierit 64 de persoane, a decedat. 

"65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!", este anunţul postat sâmbătă seară pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010

În noaptea tragediei, Răzvan era, împreună cu prietena lui, în clubul bucureştean. Răzvan a scăpat, dar nu a reușit să-și salveze prietena. ”Eram lângă scenă şi m-am dus în spate când a început focul ca să-mi iau prietena. Nu mai era acolo. M-au scos oamenii, a fost un tăvălug", spunea Răzvan

"În data de 30 iulie, începând cu ora 20,00 şi până la ora 8,00 dimineaţa, a doua zi, va avea loc evenimentul 'Noapte albă la #Colectiv', întrucât se împlinesc un an şi nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideţi să ne revedem şi să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi", se arată într-un mesaj distribuit pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 301.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră