DOCUMENT. Se redeschid restaurantele, teatrele, rămân închise cluburile și barurile. În ce condiții vom merge la film sau la teatru

28 Aug 2020
DOCUMENT. Se redeschid restaurantele, teatrele, rămân închise cluburile și barurile. În ce condiții vom merge la film sau la teatru

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat la data de 27 august 2020 Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare.

Activitatea va putea fi reluată cu câteva condiții. Se redeschid, de asemenea, cinematografele și teatrele. Și în acest caz vor fi impuse condiții.

CNSU a decis în schimb să mențină barurile și discotecile închise, iar terasele să aibă program până la ora 24:00.

Operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc primesc și ei o veste bună - își pot relua activitatea și ei activitatea de la 1 septembrie.

Hotărâre nr. 43 din 27.08.2020 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice

În considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) lit. (f), art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 1 din HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, luând în discuţie propunerile formulate prin Hotărârea nr. 24 din 21.08.2020, a Grupului de suport
tehnico - ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 8 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Având în vedere prevederile OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul ale art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 - (1) Se aprobă reluarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
(2) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
(4) Programul de lucru al operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu se poate prelungi după orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
(5) Operatorii economici menţionaţi la alin. (1) vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 2 - (1) Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
(2) Se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru clienţii cazaţi în hotel, în judeţele în care, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (3) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 3 - (1) Se aprobă desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
(2) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă această localitate trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (3) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 4 - (1) Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 5 - Se menţine măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

Art. 6 - În cuprinsul Hotărârii CNSU nr. 36 din 21.07.2020, la art. 3 lit. r) se introduce o nouă literă, lit. s), care va avea următorul cuprins: "s) sportivii străini legitimaţi la cluburile din România care revin pe teritoriul ţării ca urmare a participării la o competiţie internaţională oficială a echipelor lor naţionale şi urmează a-şi relua activitatea sportiva la clubul la care sunt legitimaţi, cu condiţia ca aceştia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România."

Art. 7 - (1) Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.
(2) În condiţiile alin. (1) organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/municipiul Bucureşti este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricţionarea sau închiderea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1) dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(4) Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activităţilor culturale prevăzute la alin. (1), dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
(5) Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 8 - În conformitate cu art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, se aprobă majorarea cantităţilor prevăzute în Anexa la OUG nr. 11/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarele cantităţi suplimentare: 200 de ventilatoare medicale, 200 de monitoare medicale, 800 de injectomate, 150 de filtre pentru izolete şi camerele de izolare cu presiune negativă şi 1.750.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3.

Art. 9 - (1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, nu poate începe înainte de orele 06.00 şi nu se poate prelungi după orele 24.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 01.09.2020.

Art. 10 - Se aprobă lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările/zonele de risc epidemiologic ridicat, propusă de INSP la data de 24.08.2020, prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 11 - Rata de incidenţă a cazurilor aferente măsurilor prevăzute la art. 1, 2, 3, 7, se analizează săptămânal, la nivelul fiecărui judeţ şi a fiecărei localităţi, din cadrul acestuia.

Art. 12 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ,
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră