De ce nu e obligatorie recuperarea prejudiciului în cazul Dan Voiculescu

26 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
De ce nu e obligatorie recuperarea prejudiciului în cazul Dan Voiculescu

Tribunalul București a dat publicității, miercuri, motivarea deciziei din 18 iulie prin care judecătoarea Iosefina Pârvu a dispus eliberarea condiționată din închisoare a omului de afaceri Dan Voiculescu, după ce acesta a executat aproape 3 ani din cei 10 ani închisoare primiți în dosarul privatizării ICA.

În motivare se arată că eliberarea lui Dan Voiculescu nu era condiţionată de recuperarea prejudiciului, conform legii penale mai favorabile. Până la eliberarea omului de afaceri, statul a recuperat în total aproximativ 15% din prejudiciul de aproape 60 de milioane de euro stabilit de instanţă în dosarul privatizării ICA, conform ANAF.

"Dispozițiile cuprinse în art.59 din Codul de procedură penală vechi din 1969 — lege penală mai favorabilă — nu cuprind mențiuni privitor la o astfel de obligație, analiza lor însemnând o combinare a dispozițiilor de drept substanțial succedate în timp și, deci, încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile. Critica cuprinsă în contestația procurorului va fi analizată de judecător și prin dispozițiile cuprinse în hotărârea de condamnare prin care s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în lei a bunurilor mobile și imobile aparținând intimatului condamnat, inclusiv asupra conturilor societăților comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator ce vor fi identificate în cursul punerii în executare a hotărârii de condamnare. Recuperarea acestor creanțe și identificarea lor prealabilă este dată în competența unor instituții ale statului sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție", se arată în motivarea instanței, conform agerpres.ro.

Conform unui răspuns al ANAF la solicitarea ziare.com,  "în dosarul nr. 25497/2012 a fost recuperată suma de 39.130.106 lei", din prejudiciul total stabilit de instanţă la 266.171.892 lei .

Totodată, ANAF a precizat că "prin sentinţa penală nr. 701/26.09.2013, emisă în dosarul nr. 25497/2012 de către tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri imobile:

* imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp, situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1D;
* Imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B lot ;
* imobilul teren intravilan in suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B lot 2;
* imobilul situat în şoseaua Bucureşti - Ploieşti, nr. 25 - 27, sector 1, Bucuresti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp".

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră