Francois Hollande a grațiat parțial o femeie de 66 de ani, care și-a ucis soțul violent, alcoolic și care își abuza sexual copiii

31 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
Francois Hollande a grațiat parțial o femeie de 66 de ani, care și-a ucis soțul violent, alcoolic și care își abuza sexual copiii

Președintele Republicii a dorit, având în vedere situația umană excepțională, să facă posibil ca, în cel mai scurt timp, doamna Sauvage să se întoarcă în familie, a declarat președinția.

Presa franceză scrie că este o decizie care pune punct unei aprinse dezbateri în jurul acestei povești, amestec de omucidere și violențe conjugale.
Jacqueline Sauvage, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnată, în decembrie anul trecut, la zece ani de închisoare la procesul în apel pentru că și-a ucis soțul cu trei focuri de armă în spate, în 2012, după un mariaj de 47 de ani. Motivul acestui act disperat: violențele conjugale ale soțului, alcoolic, care o bătea în mod repetat și care și-a abuzat sexual copiii. Înainte cu o zi de crimă, fiul lor s-a sinucis.
Tatăl nostru a murit și pentru mine este o ușurare, a declarat una dintre fiice, la proces.

Fiicele au adresat președintelui Hollande o cerere de grațiere, susținută de numeroși parlamentari.

Președintele Hollande a reamintit recent că nu este adeptul, din principiu, al grațierii prezidențiale.

De altfel, președintele Hollande nu și-a exercitat decât o singură dată acest drept, permițând eliberarea, în ianuarie 2014, a celui mai în vârstă deținut din Franța, Philippe El Schennawy.

Alte stiri din Externe

Ultima oră