CENTENAR. Inginerul Raiului și miraculoasele sale acte de salvare a patrimoniului (ep. 2)

20 Aug 2018
CENTENAR. Inginerul Raiului și miraculoasele sale acte de salvare a patrimoniului  (ep. 2)

În episodul precedent v-am povestit despre Eugen Iordăchescu, inginerul care în anii ‘80 a salvat de la demolare mai multe imobile din București, printre care 13 biserici, prinridicarea edifciilor întregi și mutarea lor pe șine mai departe de linia bulevardelor pe care urmau să fie construite blocuri, uneori și la câteva sute de metri distanță.

Iordăchescu s-a îndrăgostit la prima vedere de Schitul Maicilor, o micuță biserică ce se afla în pericol imediat, deoarece se situa exact peste drum de locul unde urma să fie ridicată Casa Poporului.

Aceasta a fost în cele din urmă mutată pe o distanță de 245 de metri și poate fi și astăzi găsită, în spatele unor blocuri în care își au sediul Ministerul Mediului, Serviciul Român de Informații și alte instituții publice.

Avea să fie prima clădire salvată de așa-numitul ”inginer al Raiului”, în iunie 1982. Ingeniosul inginer avea să aplice aceeași metodă pentru alte 24 de imobile, inclusiv 12biserici, între care bisericile Mihai Vodă (construită în 1594 de Mihai Viteazul și mutată pe cea mai mare distanță – 289 de metri), Olari (c. 1758), Sfântul Ioan Nou (c. 1766), Sfântul Ilie Rahova (c. 1706), Capra (c. 1886) și Sfântul Ștefan (construită din lemn în secolul XVI și reconstruită de familia Cantacuzino în 1760).

Cât despre Schitul Maicilor, biserica a cărei frumusețe l-a convins pe Iordăchescu să înceapă o operațiune de salvare desfășurată de-a lungul a 6 ani, aceasta a fost ridicată în 1726 de Tatiana Hagi Dina, o rusoaică retrasă și călugărită în România. A fost afectată de mai multe cutremure, dar mereu reconsolidată, prima oară în 1896, apoi între 1955 și 1958.

Alte 19 biserici nu au fost la fel de norocoase și nu au scăpat de urgia comunistă. Distruse și pierdute pentru totdeauna au fost bisericile ori mănăstirile: Enei, Albă Postăvari, Cotroceni, Izvorul Tămăduirii, Gherghiceanu, Spirea Veche, Sfântul Nicolae Sârbi, Sfântul Nicolae, Sfântul Nicolae Jitnița, Pantelimon, Doamna Oltea, Olteni, Sfânta Vineri, Văcărești, Spiridon Vechi, Bradu Staicu, Sfânta Treime, Sfântul Mina, Buna Vestire.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră