Blue Air anunță intrarea în procedura de concordat preventiv

06 Iul 2020
Blue Air anunță intrarea în procedura de concordat preventiv

Pentru a putea asigura reluarea în bune condiții a zborurilor regulate și onorarea tuturor obligațiilor asumate către pasagerii, angajații și partenerii săi, Blue Air Aviation a apelat la procedura de concordat preventiv.

Prin intrarea în procedura de concordat preventiv, Blue Air va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu 16 iulie, odată cu încheierea stării de alertă. „Blue Air nu intră în insolvență, dimpotrivă – se protejează”, precizează compania aeriană, într-un comunicat.

Comunicat Blue Air: "Pentru a-și putea onora toate obligațiile către pasagerii, angajații și partenerii săi și a putea asigura desfășurarea în bune condiții a zborurilor regulate după 4 luni de suspendare totală sau parțială a zborurilor, Blue Air anunță intrarea în procedura de concordat preventiv.

În contextul creat de pandemia COVID-19, întreaga industrie aviatică a avut foarte mult de suferit din cauza măsurilor de suspendare a zborurilor luate de autoritățile române și europene pe perioada stării de urgență și a restricțiilor de călătorie rămase pe perioada de alertă.

Începând cu 1 iulie, Blue Air a reluat zborurile regulate către un număr de 29 de destinații și planifică să revină la cel puțin 47 de destinații odată cu încetarea stării de alertă și cu suspendarea tuturor restricțiilor de către autoritățile statelor în care operează.

Pentru a putea asigura reluarea în bune condiții a zborurilor regulate și onorarea tuturor obligațiilor asumate către pasagerii, angajații și partenerii săi, Blue Air Aviation S.A. a apelat la procedura de concordat preventiv.

„La Blue Air, suntem hotarâți să ne onorăm toate angajamentele și să ne plătim toate datoriile.  

Contăm pe susținerea partenerilor noștri și pe încrederea și respectul reciproc dezvoltat de-a lungul anilor de colaborare și vom face toate demersurile necesare pentru a continua să acționăm conform celor mai înalte standarde din domeniu. Suntem încrezători în sprijinul partenerilor, colegilor și colaboratorilor noștri – vom depăși împreună această situație dificilă pentru Blue Air și pentru întreaga industrie de aviație și turism, continuând să oferim pasagerilor noștri soluții de călătorie din ce în ce mai bune, atât că nivel al serviciilor, cât și că preț. ”, spune Oana Petrescu, CEO Blue Air

Această procedura face parte din strategia de restructurare a Blue Air ca urmare a contextului creat de pandemia de COVID-19, context care a determinat, în perioada martie-iunie 2020, o reducere cu peste 100 mil. Euro a încasărilor față de nivelul estimat și planificat pentru această perioadă.

Prin intrarea în procedura de concordat preventiv, Blue Air va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu 16 iulie, odată cu încheierea stării de alertă.

Odată cu reluarea programului normal de zbor, Blue Air va fi în măsură să genereze, în următoarele 18 luni, veniturile necesare atât plății datoriilor eșalonate care vor constitui parte a procedurii de concordat, cât și a datoriilor către pasageri și agenții, în timp ce pierderile directe generate de pandemie vor fi acoperite prin ajutorul de stat aprobat de către Guvernul României prin Memorandum-ul adoptat în data de 23 aprilie 2020.

Procedura concordatului preventiv, așa cum această este definită în legislația română, este o procedură de salvgardare prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară (nu în insolvență!) pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât această să fie capabilă să își stingă datoriile și să își continue activitatea. 

Judecătorul a admis astăzi cererea Blue Air Aviation de intrare în procedura de concordat.

Această procedură are ca scop crearea unui teren solid care să permită companiei depășirea acestei perioade. Pe parcursul acestei proceduri, Blue Air va beneficia de asistența KPMG Restructuring SPRL (departamentul de restructurare al KPMG România) ca administrator concordatar formal și consultant pe parte de restructurare. Decizia de accesare și implementare a acestei proceduri s-a făcut pe baza unei comunicări constante cu principalii parteneri, aceștia înțelegând complexitatea situației economice declanșate de pandemie."

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră