Un asteroid mare şi strălucitor se apropie de Pământ

11 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Un asteroid mare şi strălucitor se apropie de Pământ

Un monstru de asteroid se va apropia foarte mult de Pământ pe 19 aprilie. NASA ne sfătuieşte să nu intrăm în panică deoarece nu se va ciocni cu Pământul, dar va trece foarte aproape de planeta noastră pentru un asteroid de o asemenea măsură, relatează foxnews.com.

Asteroidul se numeşte 2014 JO25 şi are un diametru de peste 600 de metri, cam cât Shanghai Tower, cea mai înaltă clădire din China şi a doua din lume. Asteroidul va trece pe lângă Pământ la o distanţă de 1,7 milioane kilometri sau aproape de cinci ori distanţa dintre Pământ şi Lună.

"Asteriozi de mici dimensiuni trec la această distanţă de Pământ de câteva ori pe săptămână, dar, în acest caz, din câte se ştie, este cea mai apropiată trecere a unui asteroid de această dimensiune sau mai mare din septembrie 2004, când asteroidul Toutatis a trecut la patru distanţe lunare de Pământ", susţin oficialii NASA într-o declaraţie. 

În timp ce NASA nu ştie mare lucru despre proprietăţile fizice ale acestui asteroid, misiunea NEOWISE a agenţiei arată că asteroidul este de două ori mai reflectorizant ca Luna. Asteroidul va putea fi văzut cu ajutorul unui mic telescop. La început va fi vizibil pe cerul nopţii, după care se va estompa şi va dispărea în două-trei nopţi.

"Întâlnirea din 19 aprilie oferă posibilitatea de a studia asteroidul, iar astronomii din întreaga lume vor să-l observe pentru a afla cât mai multe posibile despre el", se arată în declaraţia NASA. NASA plănuieşte observaţii radar la centrele din California şi din Puerto Rico, imaginile obţinute putând furniza detalii despre suprafaţa acestuia.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră