Mihailo Tkaci, șeful echipei de investigații a publicației Ukrainska Pravda și laureat al premiului Free Media Awards, a fost reținut la Viena în timp ce documenta activitatea fostului procuror general ucrainean Ruslan Kravcenko, refugiat în Austria. Cunoscut pe plan internațional pentru anchetele sale privind corupția și spălarea de bani din cercul restrâns al președintelui Volodimir Zelenski, jurnalistul se află în prezent sub custodie, în timp ce colegul său de echipă este dat dispărut. Incidentul a stârnit rapid tensiuni diplomatice și apeluri urgente din partea organizațiilor internaționale pentru protecția presei, redacția denunțând acțiunea ca fiind ilegală, conform Ukrainska Pravda si News.liga.net
Mihailo Tkaci, șeful departamentului de investigații jurnalistice al publicației Ukrainska Pravda (UP), a fost reținut la Viena în timp ce realiza o anchetă privind cazuri de corupție. Redacția consideră reținerea ca fiind ilegală și cere eliberarea sa imediată, conform declarațiilor făcute de redactora-șefă a publicației, Sevgil Musaieva.
Potrivit acesteia, Tkaci se afla în Austria împreună cu colegul său Iaroslav Bondarenko, al cărui loc de aflare este în prezent necunoscut. „Solicităm stabilirea de urgență a locului în care se află [Bondarenko] și confirmarea faptului că este în siguranță”, a subliniat Musaieva.
În prezent, redacția nu are o legătură directă cu jurnalistul. Din informațiile deținute de publicație, Tkaci a fost dus într-un centru de reținere provizorie, iar o avocată menține contactul cu el.
Ukrainska Pravda a informat deja Ambasada Ucrainei în Austria cu privire la acest incident, solicitând diplomaților ucraineni să intervină de urgență. Totodată, redacția cere autorităților austriece să clarifice motivele reținerii și să îi asigure jurnalistului asistență juridică și consulară. De asemenea, publicația s-a adresat organizațiilor internaționale de jurnalism și pentru drepturile omului pentru a obține sprijin.
Purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Heorhii Tîhîi, a confirmat că Ambasada Ucrainei la Viena a solicitat oficial autorităților austriece clarificări privind circumstanțele reținerii. Consulul ucrainean este în legătură cu omologii săi austrieci și a cerut acces oficial la jurnalistul reținut.
Cine este Mihailo Tkaci
Mihailo Tkaci este unul dintre cei mai influenți jurnaliști de investigație din Ucraina, recunoscut pentru demascarea actelor de corupție la nivel înalt, a averilor ascunse ale demnitarilor, a legăturilor obscure cu mediul de afaceri și a întâlnirilor nepublice ale politicienilor. Din anul 2021, el conduce echipa de investigații a UP. Anterior, timp de șase ani, a lucrat în cadrul proiectului Shemî (Scheme) al Radio Europa Liberă, iar mai devreme la emisiunea Groși (Banii) de la TV „1+1”.
Printre cele mai populare anchete ale sale se numără seria „Batalionul Monaco” — despre politicienii și oamenii de afaceri ucraineni care s-au refugiat pe Coasta de Azur în timpul războiului — și „Batalionul Dubai”, axată pe oficialii ucraineni din EAU. În perioada 2025–2026, Tkaci a investigat intens activitatea cercului restrâns al președintelui Volodimir Zelenski, vizând nume precum Oleksii Cernîșov, Andrii Iermak și Tîmur Mindici,
Misiunea sa la Viena ar putea avea legătură directă cu fostul procuror general Ruslan Kravcenko, aflat în Austria după ce a părăsit Ucraina. Pe 23 septembrie, Tkaci a publicat o investigație detaliată despre prezența și înregistrarea fostului demnitar în capitala austrieacă.
Recunoașterea activității sale a depășit granițele țării: pe 29 septembrie 2026, Mihailo Tkaci a fost distins la Oslo cu prestigiosul premiu internațional Free Media Awards „pentru jurnalism de investigație curajos și consecvent în condiții de război”.
Un parcurs marcat de presiuni și atacuri
Evenimentul din Austria nu este primul incident care îi afectează activitatea. De-a lungul carierei, Tkaci a fost ținta mai multor atacuri și intimidări:
-
Februarie 2024: Mihailo Tkaci și Iaroslav Bondarenko au fost reținuți temporar de autoritățile poloneze în timp ce documentau tranzitul de mărfuri la frontiera dintre Polonia, Rusia și Belarus.
-
Noiembrie 2023: Tkaci a fost atacat fizic în timpul unor filmări realizate în apropierea unui restaurant din Kozîn, regiunea Kiev.
-
Anul 2022: Echipa sa de filmare a fost agresată la Dnipro de persoane necunoscute, atacatorii fiind ulterior identificați și puși sub acuzare de către poliție.



