Tehnologia viitorului, uitată în pustiul Rusiei - Imagini inedite

05 Iun 2015
Tehnologia viitorului, uitată în pustiul Rusiei - Imagini inedite
Proiectul fotografului rus Danila Tkachenko, "Zone restricționate", arată cât de utopică poate fi dorința oamenilor pentru progresul tehnologic și cât de repede devin învechite inovații despre care la un moment dat se credea că vor schimba viitorul Rusiei și, implicit, al omenirii.
 
Fotograful Danila Tkachenko este atras de locurile care au fost odată în fruntea progresului tehnologic, dar care se află acum în ruină. Carcase impunătoare de metal și granit, construite în perioada Uniunii Sovietice, apar acum ca niște ruine în fața măreției peisajelor de zăpadă. Relicvele aduc mai degrabă cu peisaje din Star Wars, decât din zilele apuse ale Rusiei.
 
Seria de fotografii Zone restricționate va fi expusă la Festivalul de Fotografie de la Atena, care se deschide mâine, 6 iunie și putea fi vizitată timp de patru zile.
 
Danilă Tkachenko s-a născut în 1989 la Moscova. A studiat fotografia documentară la Școala de Fotografie și multimedia Rodchenko din Moscova. A obținut numeroase premii de fotografie, printre care și cel mai bun reportaj acordat de World Press Photo în 2014. 


1. VVA14 avion amfibie cu capacitate de decolare verticală. URSS a construit doar două dintre ele în 1976, dintre care unul s-a prăbușit în timpul transportului.

2. Un memorial sovietic rămas pe o stație nucleară pustie.

3. O antenă construită pentru conexiune interplanetară. Uniunea Sovietică a avut în plan construirea de baze pe alte planete și are facilități pregătite de conectare care nu au fost niciodată utilizate, iar acum se află în ruină.

4. Centrul cultural al unui fost oraș minier, care a fost închis, deoarece acum este folosit ca un câmp de încercare pentru bombardamente. Această clădire este unul dintre obiectivele utilizate în practică.

5. O antenă troposferică din nordul Rusiei. În timp ce acest tip de conexiune a devenit depășit, există multe rămășițe ale celor deja construite.

6. Trei foste clădiri rezidențiale într-un oraș științific polar abandonat, care era specializat în cercetarea biologică.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră