Descoperire uimitoare în natură. Substanţa care ajută la combaterea obezităţii

11 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Descoperire uimitoare în natură. Substanţa care ajută la combaterea obezităţii

Savanţii chinezi au extras un compus medicinal dintr-o plantă tradiţională care ţinteşte metabolismul celular şi poate ajuta la combaterea obezităţii, relatează news.xinhuanet.com.

Celastrolul, extras din planta numită viţa de vie tunetul lui Dumnezeu, şi artemisininul, provenit din pelinul dulce, se numără printre cei cinci compuşi vegetali prezentaţi de publicaţia ştiinţifică Cell ca având cel mai mare potenţial în tratarea bolilor pentru care nu a fost găsit încă un tratament, cum ar fi cancerul. Pentru descoperirea artemisininului, savantul chinez Tu Youyou a primit Nobelul în 2015.

Echipa de cercetători condusă de Zhang Xiaokun, profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Xiamen, a descoperit că celastrolul poate curăţa mitocondriile pentru a reduce inflamaţiile. Mitocondriile joacă un rol important în procesele privind celule moarte, imunitate şi inflamaţii. Prin tratarea mitocondriilor inflamate, celastrolul ajută la controlul metabolismului celular.  

Cercetătorii au făcut experimente pe şoareci şi au observat că celastrolul poate controla efectiv creşterea în greutate în cazul şoarecilor hrăniţi cu alimente foarte grase. Studiul a apărut în publicaţia ştiinţifică Molecular Cell la 6 aprilie.

Zhang a afirmat că echipa sa va continua cercetarea pentru a afla cum anume celastrolul reglează metabolismul în scopul realizării unor noi medicamente cu toxicitate scăzută şi eficienţă ridicată, care să-i ajute pe oameni să slăbească.

Ca şi pelinul dulce,  viţa de vie tunetul lui Dumnezeu este o plantă originară din China, deşi creşte şi în alte ţări est asiatice. Planta este folosită în medicina chineză tradiţională pentru tratarea artritei şi bolilor autoimune. Planta integrală este însă extrem de toxică. Înainte de a fi folosită în medicina tradiţională, planta trece prin mai multe procedee pentru a-i reduce toxicitatea. 

În medicina modernă, planta a fost folosită în studii clinice pentru tratarea SIDA. Compuşi din această plantă au proprietăţi terapeutice şi sunt utilizaţi în tratarea durerilor articulare şi a artritei reumatoide. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră