Cum vrea NASA să redirecţioneze un asteroid care se îndreaptă spre Pământ

03 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Cum vrea NASA să redirecţioneze un asteroid care se îndreaptă spre Pământ

Umanitatea s-ar putea confrunta cu Apocalipsa dacă NASA nu va interveni. Agenţia Spaţială americană a anunţat vineri planurile sale de a modifica direcţia unui mic asteroid care se apropie de Pământ, ca parte a testului de redirecţionare a asteroizilor -DART, relatează CNN.

Conform unui comunicat al NASA, asteroizii lovesc Pământul în fiecare zi, dar majoritatea sunt destul de mici şi se distrug în atmosferă. Proiectul DART, care reuneşte eforturile NASA şi John Hopkins Applied Physics Laboratory din Maryland, este destinat asteroizilor care sunt prea mari pentru a se dezintegra în atmosferă şi care ar putea avea consecinţe dezastruoase dacă ar lovi Pământul.

"DART va fi prima misiune a NASA care va demonstra ceea ce e cunoscută ca tehnica lovirii kinetice- lovirea unui asteroid pentru a-şi schimba orbita-  pentru a ne apăra împotriva unui posibil viitor impact cu un asteroid", a declarat Lindley Johnson, reprezentant al NASA. "Prin realizarea acestui pas, proiectul merge mai departe pentru realizarea unui test cu un asteroid mic, care nu este periculos".

Ţinta testului este un sistem binar de asteroizi, format din asteroidul Didymos A, şi unul mai mic Didymos B, care orbitează în jurul celui mare. În octombrie 2022, când Didymos se va apropia de Pământ, NASA va lansa o navetă spaţială de mărimea unui frigider către asteroizi, ţintindu-l pe Didymos B. Când naveta DART şi asteroidul se vor ciocni, naveta se va deplasa cu o viteză de 3,7 mile pe secundă.

"Tehnica impactului kinetic acţionează prin schimbarea vitezei asteroidului periculos, cu o fracţiune din viteza sa totală", se explică în comunicatul de presă. Oamenii de ştiinţă vor analiza impactul şi efectele asupra orbitei lui Didymos B' din jurul lui Didymos A, pentru a stabili dacă această tehnică este fezabilă pentru salvarea planetei de asteroizi care, altfel, ar avea un impact devastator. 

"DART este un pas critic în a demonstra că ne putem proteja planeta de un viitor impact cu asteroizii", a declarat Andy Cheng, unul dintre liderii echipei Johns Hopkins. "Cu DART, putem arăta cum protejăm Pământul de asteroizi cu ajutorul tehnicii kinetice prin redirecţionarea acestora pe o cale diferită, care nu ar ameninţa planeta", a adăugat el.. 

Anunţul NASA coincide cu Ziua Internaţională a Asteroidului, care marchează fenomenul Tunguska, produs în 1908, în Rusia, când avut loc cel mai mare impact al unui asteroid cu Pământul din istoria planetei. 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră