Chinezii au reușit, în premieră mondială, teleportarea cuantică între Pământ și Spațiu

12 Iul 2017
Chinezii au reușit, în premieră mondială, teleportarea cuantică între Pământ și Spațiu

Ce anume vă vine în minte atunci când vă gândiți la teleportare? Cel mai probabil, echipa Enterprise din Star Trek și "Engage!". 

Teleportarea cuantică se bazează pe proprietatea de inseparabilitate cuantică a unui set de obiecte cuantice (fotoni), care sunt creați în același timp și în același loc din spațiu și care astfel împart aceeași existență.

Această proprietate continuă chiar dacă cele obiectele cuantice sunt despărțite de o anumită distanță - aceasta însemnând că orice măsurătoare efectuată asupra unuia influențează starea celorlalte, indiferent de distanța dintre ele.

Conexiunea între obiectele cuantice poate fi folosită pentru transferul de informație cuantică - prin descărcarea informației asociate unui foton prin intermediul legăturii inseparabile pe care o are cu un alt foton, cel de-al doilea preluându-i identitatea Deci, teleportarea cuantică nu este un proces prin care se transportă materie, ci informație.

La începutul anilor '90 ai secolului trecut oamenii de știință, interpretând teoria fizicii cuantice, propuneau o ipoteză îndrăzneață - posibilitatea teleportării.  Între timp, procesul a devenit o operație de rutină în toate laboratoarele optice, anul trecut mai multe echipe anunțând realizarea unui astfel de proces fizic.

O echipă de cercetători chinezi a dus procesul un pic mai departe, anunțând că a reușit să teleporteze informația unei particule de pe Pământ pe un satelit aflat pe o orbită.

Satelitul - Micius, este un receptor de lumină extrem de sensibil, capabil să detecteze și să diferențieze fotoni în funcție de starea lor cuantică. Micius este utilizat în diferite teste privind inseparabilitatea cuantică, criptografia și, firește, teleportarea cuantică.

Chinezii au creat perechi de fotoni inseparabili, cu o rată de 4000 de perechi pe secundă, care au fost despărțiți, o parte fiind trimișă printr-un fascicul către satelit, iar perechea lor cuantică fiind reținută la sol. La final măsurători efectuate asupra fotonilor au demonstrată că proprietatea lor de inseparabilitate s-a menținut. 

Echipa de cercetători chinezi nu numai că a reușit să teleporteze primul obiect în spațiu, dar în același timp a creat și prima rețea cuantică între sol și un satelit.

"Teleportarea la distanțe lungi a fost recunoscută drept un element fundamental în dezvoltarea protocoalelor necesare unor rețele cuantice la scară largă și distribuirea ciantică computațională", au declarat chinezii pentru MIT Technology Review.

Reușitele precedentelor experimente de teleportare cuantică se limitaseră la o distanță în jurul a 100 de kilometri, din cauza pierderii fotonilor în fibra optică sau în canale vidate.

Din punct de vedere teoretic nu există nicio o limită a distanței la care se pot teleporta obiecte cuantice, dar în practică acest fapt este mai dificil.

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră