Naomi Osaka a devenit cel mai bine plătită femeie atlet din lume

23 Mai 2020 | scris de A.V.
Naomi Osaka a devenit cel mai bine plătită femeie atlet din lume

Noul star al tenisului, Naomi Osaka, a devenit cel mai bine plătită femeie din lumea sportului cu un câștig de peste 37,4 milioane de dolari în ultimul an, conform Forbes, preluat de CNN.

Jucătoare de tenis de doar 22 de ani a câștigat imensa sumă atât din premiile câștigate, dar și din contractele semnate cu sponsorii, reușind să o depășească pe Serena Willians cu peste 1,4 milioane de dolari în ultimele 12 luni.

Williams, câștigătoare a 23 de premii de mare grand slam, a fost cea mai bine plătită atletă în ultimii patru ani cu un câștig între 18 milioane și 29 de milioane de dolari.

Osaka a depășit recordul stabilit de Maria Sharapova care a câștigat în anul 2015 un total de 29,7 milioane de dolari.

Tânăra tenismenă a reușit să cucerească două titluri de mare grand slam până acum, devenind una dintre cele mai apreciate tenismene din turul WTA. A reușit să o învingă pe Williams în finala US Open în 2018. Chiar dacă forma sa fizică pe teren a fluctuat pe parcursul anilor, a reușit să se impună în tenisul mondial.

Osaka, născută în Japonia, dar crescută în Statele Unite ale Americii a devenit în scurt timp preferata sponsorilor. Conform informațiilor Forbes, ea a semnat peste 15 contracte, cel mai mare fiind cu Nike.

Tenismena acumă locul 29 în top 100 a celor mai bine plătiți atleți din lume, surclasând-o chiar și pe Williams care ocupă locul 33.

Alte stiri din Sport

Ultima oră