Mircea Lucescu este noul antrenor de la Dinamo Kiev. Cu ce salariu s-a lăsat convins

23 Iul 2020 | scris de I.D.
Mircea Lucescu este noul antrenor de la Dinamo Kiev. Cu ce salariu s-a lăsat convins

Celebrul tehnician român Mircea Lucescu a fost numit, joi, în funcţia de antrenor al echipei ucrainene de fotbal Dinamo Kiev, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

Lucescu, care a pregătit-o mulţi ani pe marea rivală Şahtior Doneţk, a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă unul, scrie AGERPRES.

Dinamo Kiev a încheiat ultimul campionat pe locul al doilea, la 23 de puncte de campioana Şahtior, fiind antrenată de fostul internaţional Alexei Mihailicenko.

Ultima experienţă a lui Lucescu a fost cea de selecţioner al naţionalei Turciei, între august 2017 şi februarie 2019.

Lucescu a pregătit-o pe Şahtior Doneţk între 2004 şi 2016. Cu el la cârmă, echipa din Doneţk a cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).

Lucescu, care va împlini 75 de ani pe 29 iulie, fost fotbalist la Dinamo Bucureşti şi Corvinul Hunedoara, a adunat 70 de selecţii la prima reprezentativă a României, cu care a jucat la Cupa Mondială 1970. Între 1981 şi 1986, el a fost selecţionerul naţionalei României, pe care a calificat-o la EURO 1984.

În România, el le-a antrenat pe Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, iar în Italia, pe Pisa, Brescia, Reggiana şi Inter Milano.

Lucescu a avut succes şi în Turcia, la două din cele mari echipe din Istanbul, Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004). În Rusia, el a pregătit-o pe Zenit Sankt Petersburg în sezonul 20156-2017.

Ca antrenor, în afara succeselor cu Şahtior, Lucescu a câştigat de două ori campionatul României, de trei ori Cupa şi o dată Supercupa României, de două ori campionatul Turciei, o dată Supercupa Rusiei şi o dată Supercupa Europei (cu Galatasaray, în 2000).

Lucescu va avea un salariu de 3 milioane de euro, scrie Digi Sport.

”Motivul pentru care românul l-a dus cu vorba pe Surkis în ultimul an a fost legat de Rinat Ahmetov. Nea Mircea a avut o relaţie extraordinară cu patronul echipei din Doneţk şi nu a vrut să meargă la Dynamo Kiev dacă Ahmetov avea ceva împotrivă. Iar acesta abia acum a fost de acord.

În acest moment lucrurile s-ar lămurit, iar Mircea Lucescu va semna contractul, cu un salariu de 3 milioane de euro pe sezon după cum anunţă presa din Ucraina! În cazul în care nu va apărea ceva de ultima oră!”, mai scrie Digi Sport.

Alte stiri din Sport

Ultima oră