„Preluare prin forță a unui organ constituțional”: Nawrocki acuză guvernul Tusk de încălcarea ordinii constituționale, după o noapte de confruntare la Tribunalul Constituțional al Poloniei

31 Oct 2026
„Preluare prin forță a unui organ constituțional”: Nawrocki acuză guvernul Tusk de încălcarea ordinii constituționale, după o noapte de confruntare la Tribunalul Constituțional al Poloniei

Președintele Poloniei s-a întors din drum spre Senegal, a intrat în plină noapte, printre îmbrânceli, în clădirea Tribunalului Constituțional și a ieșit în zori cu o declarație fără precedent. Vorbește despre o amenințare la adresa securității interne și convoacă pentru astăzi consultări urgente cu forțele parlamentare. Guvernul răspunde că restabilește statul de drept. Ambasadorul Poloniei la București și-a dat demisia în semn de protest.

Sâmbătă, 31 octombrie, puțin înainte de ora 06:00 ora României, președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a părăsit sediul Tribunalului Constituțional din Varșovia, unde intrase cu patru ore mai devreme. Paweł Szefernaker, șeful cabinetului său, a citit apoi în fața protestatarilor o declarație, pe care Cancelaria Președintelui a publicat-o oficial:

„În această noapte a avut loc o încălcare a ordinii constituționale a Republicii Polone și o preluare prin forță a unui organ constituțional al statului. Am purtat consultări cu Prim-Președintele Curții Supreme, Zbigniew Kapiński, care nici el nu recunoaște ca legale acțiunile întreprinse de persoanele care își uzurpă puterea în Tribunalul Constituțional. Cer restabilirea ordinii juridice și părăsirea terenului Tribunalului de către forțele de constrângere trimise acolo de guvern. Am făcut posibilă intrarea în Tribunalul Constituțional a vicepreședintelui legal în funcție al Tribunalului Constituțional, judecătorul Bartłomiej Sochański. Având în vedere amenințarea la adresa securității interne a Republicii Polone, convoc pentru astăzi consultări urgente cu participarea reprezentanților forțelor parlamentare, în scopul stabilizării situației politice și al restabilirii ordinii constituționale. Le mulțumesc tuturor celor care se află în fața Tribunalului Constituțional, luând apărarea Constituției Republicii Polone.”

Totul a început vineri, 30 octombrie, în jurul orei 19:00 ora României, când pe site-ul Tribunalului a apărut un ordin semnat de judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska. Ea este una dintre cei cinci judecători aleși de actualul Sejm în martie 2026, al căror jurământ Nawrocki a refuzat să îl primească. În calitate de judecător cu cea mai mare vechime, Korwin-Piotrowska l-a suspendat pe o lună pe președintele Tribunalului, Bogdan Święczkowski, fost viceministru al justiției în guvernul PiS. L-a suspendat și pe vicepreședintele Bartłomiej Sochański și a preluat conducerea instituției.

În aceeași seară, ministrul justiției și procurorul general, Waldemar Żurek, a anunțat că a trimis Tribunalului cinci cereri de ridicare a imunității: patru pentru Święczkowski și una pentru Sochański. Contul oficial al Tribunalului pe X a respins decizia și a vorbit despre „lovitură de stat”. Liderul PiS, Jarosław Kaczyński, a venit în fața clădirii și a acuzat guvernul că a dat un „atac asupra Tribunalului Constituțional”.

Premierul Donald Tusk a răspuns pe X, vineri seara: „Restabilirea statului de drept este datoria noastră. După ani de nelegiuire a PiS, este un proces dificil, uneori dureros, și necesită acțiuni hotărâte. Nu există altă cale.”

La 19:14 ora României, Nawrocki, aflat în zbor spre Dakar, a scris: „Într-un asemenea moment, Președintele trebuie să fie în Polonia. Îmi întrerup zborul spre Senegal. Mă întorc.” Avionul a întors deasupra Spaniei și a aterizat la Varșovia puțin înainte de ora 23:00.

În fața Tribunalului se adunaseră sute de protestatari. Poliția a reținut trei persoane care trecuseră gardul și a precizat că nu a intrat în clădire. Președintele s-a întâlnit mai întâi la Palat cu Zbigniew Kapiński, prim-președintele Curții Supreme. La 01:36, coloana prezidențială a pornit spre Tribunal, iar la 01:49 Szefernaker anunța că Nawrocki și Kapiński au intrat în clădire.

Intrarea s-a făcut cu îmbrânceli, iar cele două tabere o povestesc diferit. Judecătorul Maciej Berek, ales de actuala majoritate, a filmat scena și a scris: „Folosind cele mai delicate cuvinte, Președintele a intrat cu impet în judecătoarea A. Korwin-Piotrowska și a început să-și facă loc cu forța prin grupul celorlalți judecători. Subliniez: nimeni nu l-a îmbrâncit pe Președinte și nimeni nu s-a îmbrâncit cu Președintele.”

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Rafał Leśkiewicz, a răspuns: „Maciej Berek tocmai a documentat comiterea unei infracțiuni, când uzurpatorii au încercat să împiedice intrarea în Tribunalul Constituțional a Președintelui Republicii Polone și i-au încălcat inviolabilitatea.”

Jan Grabiec, șeful Cancelariei premierului, a scris: „Se pare că președintele Nawrocki i-a tratat cu coatele pe judecătorii Tribunalului Constituțional. Ce te puteai aștepta de la un bodyguard de la Grand Hotel? Rușine și dezonoare.” Este o aluzie la trecutul lui Nawrocki ca agent de pază la un hotel din Sopot.

Într-o înregistrare făcută în clădire, Nawrocki li se adresează lui Korwin-Piotrowska și altor doi judecători: „Nu sunteți judecători.” Żurek a trimis un procuror la fața locului și a declarat: „Oricine încalcă legea va ajunge în fața instanței.”

La 04:13 ora României, Szefernaker a scris despre premier: „Înainte de Ziua Tuturor Sfinților, un singur om aduce la Varșovia mii de polițiști, care ar trebui să fie fie cu familiile lor, fie să-i protejeze pe polonezi. Ca să pună mâna pe și mai multă putere pentru sine, provoacă o criză a statului și prezintă Polonia în fața întregii lumi ca pe o țară instabilă. Riscă securitatea Poloniei.”

Sâmbătă dimineață, ministrul de interne, Marcin Kierwiński, le-a mulțumit polițiștilor: „Poliția de la Tribunalul Constituțional a acționat de multe ore profesionist și calm. Nu escaladează, are grijă de siguranță și de ordinea publică. Acest profesionalism ar trebui apreciat de toți.” Tot dimineață, Żurek a spus la TVN24 că „au fost purtate discuții, printre alții cu domnul Sochański, dar nu s-a ajuns la niciun compromis”. Judecătorii care conduc acum Tribunalul au rămas în clădire. Korwin-Piotrowska a convocat pentru 3 noiembrie Adunarea Generală a judecătorilor, care trebuie să adopte bugetul instituției.

Criza a ajuns și la București. Puțin înainte de ora 02:00 ora României, ambasadorul Poloniei în România, Paweł Soloch, fost șef al Biroului Securității Naționale sub președintele Andrzej Duda, a scris pe X: „Având în vedere încercarea de preluare contrară legii a Tribunalului Constituțional, nu văd posibilitatea de a mai exercita funcția de ambasador al Republicii Polone în România. I-am informat despre demisia mea pe Președinte și pe Radosław Sikorski.” Cu câteva ore înainte demisionase și ambasadorul în China, Jakub Kumoch.

În afara Poloniei, singura reacție oficială de până acum a venit de la ambasadorul SUA la Varșovia, Tom Rose, vineri târziu în noapte: „Se pare că suntem martorii unei confruntări fără precedent privind folosirea de către guvern a puterii de stat, precum și independența și autoritatea unei instituții constituționale.” Rose a adăugat: „Ultimul lucru de care are nevoie Polonia este o confruntare care să degenereze în ceva mult mai grav.” El a precizat că Washingtonul nu va judeca și nu se va amesteca în treburile interne ale Poloniei.

Ministrul de externe Radosław Sikorski a apărat guvernul. Vineri, la reuniunea G20 de la Atlanta, a spus: „Tribunalul Constituțional a fost politizat sub guvernul anterior. Ceea ce se întâmplă are scopul de a permite majorității judecătorilor aleși în mod corespunzător să facă Tribunalul să funcționeze din nou.” Sâmbătă dimineață a revenit: „În ultimii trei ani, parlamentul a ales, conform procedurii, o nouă majoritate de judecători, care au cerut posibilitatea de a-și exercita funcțiile. Președintele în exercițiu al Tribunalului a blocat continuu aceste demersuri. Cel mai vechi judecător din noua majoritate a preluat controlul asupra sediului Tribunalului și a cerut protecția poliției.” Sikorski a mai spus că „opoziția populistă, din păcate, nu vrea să accepte pierderea controlului asupra Tribunalului” și că „guvernul ales democratic va continua să vegheze asupra constituției”.

Până la aceasta ora, Cancelaria Președintelui nu anunțase ora și locul consultărilor cu forțele parlamentare, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Europei nu reacționaseră public.

Alte stiri din Externe

Ultima oră