Zika se poate transmite prin lacrimi şi transpiraţie!

03 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Zika se poate transmite prin lacrimi şi transpiraţie!


Ei cred că virusul s-ar putea transmite prin intermediul lacrimilor şi al transpiraţiei.
Un bărbat a fost contaminat fără să fi avut vreunul dintre comportamentele de risc cunoscute până acum. El a fost în contact cu lacrimi şi transpiraţie, de la tatăl său contaminat, scrie francesoir.fr.
Deci virusul Zika s-ar putea transmite între oameni prin simplul contact fizic, prin fluide corporale. Asta iau în calcul cercetătorii de la Universitatea din Utah, care altă explicaţie nu au pentru contaminarea acelui american în vârstă de 38 de ani.
Zika se transmite în principal prin pişcătura ţânţarului Aedes aegypti, care trăieşte la latitudini tropicale.
Contaminările pe căi sexuale sau transmitere sangvină sunt şi ele posibile, dar mai puţin numeroase. Majoritatea persoanelor infectate trăiesc în zone calde sau revin în aceste zone.
Este şi cazul tatălui bărbatului infectat misterios. El a fost în deplasare în Mexic în primăvara trecută, unde a fost pişcat de ţânţari. Sexagenarul a fost spitalizat, pentru că avea tensiune scăzută, dureri abdominale, o faringită şi febră.
Simptomele care s-au adăugat au fost conjunctivita, diareea şi durerile musculare.
Analizele sangvine au arătat că tatăl nu era doar infectat cu virusul Zika, ci şi că nivelul contaminării era de 100.000 de ori mai mare decât ce s-a observat la alţi pacienţi. Bărbatul a murit după patru zile de la internare, devenind prima victimă a virusului pe teritoriul SUA.
După câteva zile, fiul său a prezentat simptome similare. Virusul Zika a fost suspectat, iar analizele au confirmat prezenţa sa în urină, dar nu şi în sânge.
Or cauzele transmiterii cunoscute până acum nu explică această stare de fapt. Bărbatul nu călătorise într-o ţară cu risc, nici nu a avut relaţii sexuale cu o persoană contaminată sau nu a fost în contact cu sânge infectat. Iar Aedes aegypti nu a fost prezent în Utah, unde locuia el. Dar el a ajutat personalul de specialitate să îl deplaseze pe tatăl său, fără să poarte mănuşi, şi şi-a şters de pe faţă şi câteva lacrimi.
Elemente care lasă să se creadă că virusul s-ar putea transmite prin simplul contact între lacrimi sau transpiraţie şi piele, potrivit studiului publicat în New England Journal of Medicine. O teorie a cărei eventuală confirmare va mai avea nevoie de nişte studii. Alte cercetări au avansat deja ipoteza că virusul ar fi prezent în ochii bolnavilor.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră