Virusul Ebola este activ nouă luni în sperma pacienţilor declaraţi vindecaţi

15 Oct 2015
 Virusul Ebola este activ nouă luni în sperma pacienţilor declaraţi vindecaţi
 Pacienţi vindecaţi de Ebola ar putea reprezenta în continuare un pericol pentru persoanele din jur, pentru că virusul persistă în sperma persoanelor afectate de această infecţie. Potrivit unui nou studiu, publicat în revista New England Journal of Medicine, susţine că virusul Ebola reuşeşte să persiste în spermă nouă luni după vindecarea lor. Evident, persoanele din anturajul fostului pacient sunt expuse riscului de contaminare cu virusul Ebola.

De aceea, studiul insistă asupra importanţei monitorizării o anumită perioadă a foştilor pacienţi, pentru a preveni riscul unor noi infecţii. Această informaţie apare, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS a anunţat că nu a mai înregistrat nici un caz de infecţie de aproximativ două săptămâni. Pe de o parte, anunţul OMS lasă să se înţeleagă că epidemia s-a terminat, în timp ce acest studiu face ca temerile să persiste în privinţa activării virusului Ebola. Aceste temeri devin şi mai puternice, în condiţiile în care o infirmieră de 39 de ani din Marea Britanie a fost spitalizată, recent, după ce s-a confirmat reactivarea virusului Ebola.

Rezultatele analizelor au relevat prezenţa virusului Ebola la 100% dintre participanţi în primele trei luni. 26 de participanţi din 40, a căror spermă a fost testată după patru-şase luni de la momentul când au fost declaraţi vindecaţi, erau pozitivi la virusul Ebola.

După şapte-nouă luni de la infecţie, virusul persista la 26% dintre voluntarii participanţi la acest studiu (11 din 40). Acest studiu ne aduce aminte că, deşi numărul cazurilor Ebola continuă să scadă, supravieţuitorii şi familiile lor se confruntă, totuşi, cu efectele infecţiei”, precizează, într-un comunicat, Bruce Aylward, responsabil cu răspunsul Ebola în cadrul OMS. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră