UPDATE. Marcel Pavel, internat la Institutul Matei Balș, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

18 Iun 2020 | scris de A.V.
UPDATE. Marcel Pavel, internat la Institutul Matei Balș, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Marcel Pavel a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

Cântărețul, în vârstă de 60 de ani, a fost internat la Institutul Matei Balș din Capitală, unde a început tratamentul, au precizat surse medicale pentru Realitatea PLUS.

Alți artiști ar putea fi în pericol, după ce au lucrat împreună.

Inițial, cântărețul a crezut că este o răceală: era răgușit și îl ustura gâtul. Ulterior a început să se simtă mai rău, așa că a solicitat să meargă la spital, iar la testare a primit rezultat pozitiv.

Familia artistului va trebui să stea în izolare timp de două săptămâni, potrivit stiripesurse.ro.

Marcel Pavel lucra la o emisiune alături de Aurelian Temișan, Ozana Barabancea sau Andreea Bălan. Aceștia vor trebui să facă testul COVID pentru a afla dacă sunt infectați sau nu.

UPDATE

STIRIPESURSE.RO a informat, în exclusivitate, că cinci vedete de la Antena 1 sunt infectate cu coronavirus! Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Andrei Ștefănescu, de la trupa Alb și Negru și Adriana Trandafir au fost primele nume despre care aveam certitudinea că sunt infectați cu noul virus. Cea de-a cincea vedetă este Cosmin Seleși, co- prezentatorul emisiunii ”Te cunosc de undeva”. Toți se află internați la Spitalul Matei Balș, din București.

Numărul total a celor confirmați cu coronavirus a ajuns, deocamdată, la 10. Pe lângă cele 5 vedete infectate, alți cinci angajați ai televiziunii au coronavirus, cameramani și oameni de la montaj. Toți cei care au filmat pentru edițiile emisiunii sunt în izolare la domiciliu, în așteptarea rezultatelor testelor.

UPDATE

Aurelian Temișan și Andreea Bălan sunt și ei suspecți, însă nu se știe dacă au primit, momentan, confirmarea de la medici la testele pe care le-au făcut. Totodată, Antena 1 a decis închiderea unei clădiri de la Romexpo, unde se filma emisiunea ”Te cunosc de undeva”. Aceasta va fi dezinfectată, iar filmările pentru emisiune au fost oprite.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră