Tratamentul revoluționar anti-COVID, primit de Trump, testat la Institutul "Matei Balș". Medic: Împiedică replicarea virală

09 Oct 2020 | scris de A.V.
Tratamentul revoluționar anti-COVID, primit de Trump, testat la Institutul "Matei Balș". Medic: Împiedică replicarea virală

Cocktailul de anticorpi sintetici, cu care a fost tratat pentru COVID-19 președintele american Donald Trump, este folosit, de ieri, și în România. Institutul Matei Balș din Capitală este singura unitate sanitară din Europa acceptată în studiul în care fost înrolați aproximativ 1.200 de pacienți din întreaga lume.

Schema de tratament țintește cauza bolii şi ar putea fi autorizată, în curând, de autoritățile americane. Ar putea fi singurul tratament care poate lupta direct împotriva capacităţii virusului SARS-CoV-2 de a se replica în organism.

O soluție care ar putea fi superioară Remdesivirului, de exemplu, spune la RFI, medicul Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș.În România, studiul începe cu o întârziere de două luni din cauza... birocrației. 

Dr. Adrian Marinescu, medic primar Boli Infecțioase la Institutul "Matei Balș": 

Este vorba despre anticorpi sintetici care ar putea să reprezinte o soluție bună, în viitorul apropiat, pentru infecția cu SARS-CoV-2, soluție care ar putea fi superioară Remdesivirului, de exemplu.
Acest cocktail înseamnă doi anticorpi monoclonali, care acționează la nivelul unei proteine- SPIKE- de la suprafața virusului, proteină prin care virusul acționează la nivel celular și în felul acesta împiedică replicarea virusului; este un tratament etiologic- care se referă la cauză.
Este același cocktail pe care l-a folosit și președintele american Donald Trump; nu este validat din punct de vedere clinic.
Este un studiu clinic. Institutul Matei Balș este singurul din Europa care participă; este un studiu competitiv în care au fost înrolați până acum aproximativ 1.200 de pacienți la nivel mondial. Sper să reușim să înrolăm și noi destul de mulți pacienți.
Aprobarea nu am avut-o până acum două zile; A durat două luni să primim o aprobare de la Agenția Națională a Medicamentului. Este o procedură standard, dar pe timp de criză trebuie să se întâmple mai repede, exact cum și americanii, și europenii, cum toată lumea are aceste proceduri de verificare pentru a stabili că un anumit medicament este safe și poate fi folosit pe teritoriul țării respective.
Studiul include pacienții internați la Matei Balș;  mai este posibilitatea să fie folosit ca profilaxie atunci când este un contact direct cu persoană pozitivă; numărul încă nu este stabilit, vor fi înrolați până în momentul în care vor considera că studiul se oprește, studiul fiind comandat de către compania americană.
În studiu, vor fi incluși pacienții cu forme medii și severe.
Administrarea trebui să se facă aproape de debutul bolii. Vorbim de pacienții internați.
Nu există medicament care să nu aibă reacții adverse, tocmai din acest motiv se face studiul clinic, pentru a avea aceste detalii și pentru a avea niște concluzii clare, care să demonstreze că respectivul medicament este sigur. 
Institutul Matei Balș are o exeperiență bogată legată de studiile clinice. Întotdeauna, spitalul este cel care își dorește intrarea într-un studiu clinic, dar acceptul vine de la cel care comandă studiul. Pentru a fi acceptat trebuie, în mod clar, să ai o experiență și să dovedești într-adevăr că totul e în regulă în ceea ce te privește.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră