Prof. dr. Dorel Săndesc: România a obținut locul al doilea la Jocurile Olimpice ale Anesteziei de la Hong Kong

14 Sep 2016 | scris de Magda Marincovici
Prof. dr. Dorel Săndesc: România a obținut locul al doilea la Jocurile Olimpice ale Anesteziei de la Hong Kong


La Hong Kong a avut loc, în perioada 28 august - 2 septembrie 2016, a 16-a ediție a Congresului Mondial de Anestezie, organizat de World Federation Societies of Anesthesiologists(WFSA), cea mai mare societate științifică internațională de profil, având în componență specialiști din peste 100 de țări din întreaga lume.

Organizat la un interval de patru ani, acest congres este supranumit “Jocurile Olimpice ale Anesteziei”.

Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) a avut o prezență remarcabilă la acest Congres, precizează prof. dr. Dorel Săndesc.

La alegerile pentru Consiliul WFSA, România a obținut al doilea mandat consecutiv, din cele trei alocate Europei, alături de reprezentanții Germaniei și Franței. Este de remarcat că doar România și Germania reușesc să obțină două mandate consecutive în Consiliul WFSA.

În cadrul sesiunilor plenare, prof. dr. Săndesc a susținut conferința “Planning for a change”, prezentând programele realizate de SRATI, apreciate ca un model național de modernizare a specialității ATI.

De asemenea, în cadrul Congresului, s-a desfășurat competiția lucrărilor originale-postere prezentate oral-, pe 16 domenii de specialitate.

România a câștigat 2 din cele 16 premii întâi acordate, prin lucrările prezentate de dr Armeana Zgaia din Cluj-Napoca (reprezentând autori din Cluj și Timișoara) și dr Daniela Godoroja din București.

Doar China a câștigat un număr mai mare de “medalii de aur”(3), România ocupând astfel un onorant loc 2 pe națiuni, alături de alte 3 țări.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră