Spania: Autoritățile din Madrid extind restricțiile pentru populație

25 Sep 2020 | scris de I.D.
Spania: Autoritățile din Madrid extind restricțiile pentru populație

Restricțiile au fost extinse în Madrid, epicentrul epidemiei de coronavirus din Spania, în mai multe zone.

Decizia este considerată insuficientă de guvernul central care a cerut instituirea acestor măsuri în toată capitala, relatează europafm.ro.

Astfel, de luni, alți peste 160 de mii de locuitori din Madrid, pe lângă cei 850 de mii care trebuie să se supună regulilor speciale de protecție,  nu vor mai avea dreptul să iasă din cartierul unde locuiesc decât pentru a merge la serviciu, la medic sau la școală.

Exceptați de la această regulă sunt și cei care îngrijesc persoane dependente sau au treburi în instanță. Tot de săptămâna viitoare, adunările publice sau private cu mai mult de zece persoane sunt interzise.

Ministrul spaniol al Sănătății spune că restricţiile ar trebui să cuprindă toată capitala Madrid, care numără circa trei milioane de locuitori.

Regiunea capitalei spaniole însumează 40% din cazurile de COVID-19 confirmate pe ansamblul Spaniei.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră